Urmeaza ULTIMA sansa pentru Hagi la clubul unde e REGE PE VIATA? De unde poate incepe REVOLUTIA de Europa pentru Gica

Gica Hagi Galatasaray Viitorul Fotbal extern Urmeaza ULTIMA sansa pentru Hagi la clubul unde e REGE PE VIATA? De unde poate incepe REVOLUTIA de Europa pentru Gica
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 29 Noiembrie 2019, 17:24
Data actualizarii: Vineri 29 Noiembrie 2019, 18:00

Gica Hagi a ajuns la succes in Romania cu Viitorul. Acum viseaza la pasul urmator.

Hagi vrea performanta in Europa! Iar clubul la care ar putea sa o atinga e chiar cel pe care l-a adus la inaltime cand era jucator! Galatasaray trece printr-o perioada complicata. Clubul se gandeste la perioada post-Terim, iar Hagi e o varianta de top in optiunile conducerii. Mai multe surse din Turcia sustin ca Terim are sanse mici sa continue dupa finalul sezonului.

Dupa 12 etape, campioana e abia pe 8 in Superliga. Are numai 5 victorii si e ca si eliminata din Europa. Va incheia pe ultima pozitie in grupa de Champions League din care mai fac parte PSG, Real si Brugge in cazul in care nu bate pe Parc des Princes peste doua saptamani. Galatasaray a facut investitii importante in ultimul an si jumatate si isi propunea sa ajunga la dimensiunile europene de la inceputul anilor 2000.

Jucatori cu salarii uriase au ajuns la Istanbul pentru a ajuta echipa sa faca pasul urmator: succesul in Europa. Efectul n-a fost cel asteptat. Desi 'Imparatul' Terim a avut permanent sustinerea conducerii, Galatasaray a stagnat la nivel continental. Un eventual insucces cu Trabzonspor ar putea grabi concluzia in cazul antrenorului de legenda al lui Galatasaray, ajuns la 66 de ani.

Terim a preluat-o pe Galatasaray pentru a 4-a oara in decembrie 2017, dupa concedierea lui Igor Tudor. A luat titlul de doua ori la rand! In total, are nu mai putin de 8 campionate castigate in Turcia si 6 Cupe. Tot Terim a fost pe banca si in 2000, la trofeul istoric de Cupa UEFA castigat de Galatasaray cu Hagi si Popescu printre lideri.

"Poate intr-o zi ma voi intoarce si ne vom bucura impreuna. Galatasaray e un club pe care-l am in suflet si de care n-o sa ma dezic niciodata. Am fost foarte iubit acolo, am dat foarte mult clubului, de aceea mi se pare normal ca atasamentul meu fata de Galatasaray si al lui Galatasaray fata de mine sa fie la inaltime", a spus Hagi acum cateva luni, cand in Turcia a fost lansata ideea ca 'Regele' va prelua clubul de la Terim.

Gica Hagi, 54 de ani, a antrenat-o in doua randuri pe Galatasaray, ultima data in sezonul 2010-2011. Cu el pe banca, echipa a castigat o Cupa a Turciei, in 2005, cu un lot din care lipseau numele importante.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!