Atmosfera din jurul echipei Tottenham devine tot mai tensionată, în ciuda faptului că trupa londoneză a fost salvată în extremis de golul egalizator marcat de Cristian Romero în minutul 90. Deplasarea de pe „Turf Moor” s-a transformat într-un nou episod dificil pentru antrenor, fanii strigând din tribune „Îl vrem pe Frank plecat”.
Pe fondul scandărilor ostile, care au inclus mesaje dure la adresa stilului de joc, tehnicianul danez a ales să nu intre în conflict cu galeria. Întrebat despre reacția vehementă a tribunelor, Thomas Frank a ținut să aprecieze efortul suporterilor de a face deplasarea la Burnley.
„Vreau să le mulțumesc pentru că au făcut deplasarea și au susținut echipa pe tot parcursul jocului, ceea ce fac mereu. Sunt sigur că pot recunoaște și admite, mai ales în prima repriză, îmbunătățirile pe care le-am făcut; am fi putut și ar fi trebuit să tranșăm meciul. Dar trebuie să recunoască și voința și caracterul echipei care continuă să alerge, continuă să lupte până la capăt”, a spus Thomas Frank la finalul partidei.
„Trebuie să fim suficient de puternici”
Deși Tottenham a controlat prima parte a jocului, echipa a cedat inițiativa după pauză, permițându-le celor de la Burnley să întoarcă scorul prin Lyle Foster. Frank a recunoscut că gestionarea momentelor dificile rămâne o problemă, subliniind că programul încărcat din Premier League cere o rezistență mentală superioară.
„Trebuie doar să continuăm. Facem atât de multe lucruri corect. Dar, fără îndoială, atunci când lucrurile nu ne ies atât de ușor, performanțele constante pe care le-am produs sunt de fapt la un nivel OK. Dar, aparent, din cauza locului în care ne aflăm acum, trebuie să facem mai mult pentru a ne asigura că obținem victoriile. Unul dintre aspecte este să joci din trei în trei sau din patru în patru zile – să performezi – asta necesită multă mentalitate. Avem câteva accidentări, asta nu ajută, dar face parte din joc. Nu mă plâng niciodată, asta e realitatea. Dar aici trebuie să fim suficient de puternici ca echipă pentru a continua să performăm la fiecare trei sau patru zile”, a explicat antrenorul lui Spurs.
Referindu-se la modul în care echipa a reacționat după ce s-a văzut condusă, Frank a menționat că determinarea arătată pe final este un semn bun.
„Cred că există cu siguranță ceva legat de capacitatea de a gestiona momentele dificile în timpul meciurilor. Este un lucru la care lucrăm foarte mult și pe care chiar cred că l-am făcut din ce în ce mai bine. La 1-1, prima parte a reprizei secunde este o zonă în care trebuie să ne descurcăm mai bine și să facem lucrurile corecte. Cred că după golul de 2-1 au găsit o voință și o determinare suplimentară, ceea ce este extrem de benefic. Dacă marcam pentru 2-1 la golul lui Dom [Solanke], atunci sunt sigur că am fi fost într-o poziție bună”, a mai spus antrenorul lui Tottenham.