Victorie „nervoasă“ pentru Cosmin Contra, în Qatar! În etapa a 14-a, Al-Arabi Doha părea că va defila, în deplasare, în fața celor de la Umm Salal.

Cursul jocului s-a schimbat total, în minutul 36, când un om al gazdelor a văzut „roșu“ direct pentru un henț în careu, iar echipa lui Contra a primit penalty. Lovitura de la 11 metri a fost transformată, fără emoții, de spaniolul Sarabia (38). De aici încolo, meciul s-a jucat într-o singură direcție: spre poarta celor de la Umm Salal. Iar Al-Arabi s-a dus la 4-0, după autogolul lui Aholou (48) și reușitele semnate de Toko Ekambi (58) și Lihadji (62).

Contra, furios din cauza arbitrajului

În ultima parte a întâlnirii însă, Umm Salal – Al-Arabi a devenit, brusc, alt meci! Laidouni (69) și Mance (88) au marcat pentru gazde, Al-Hussain a fost eliminat de la Al-Arabi (75), iar la scorul de 4-2 pentru echipa lui Contra, centralul a dictat un penalty pentru Umm Salal!

Așadar, gazdele au avut șansa de a se apropia la un gol distanță, dar portarul a reținut șutul lui Mance (90+3). Drama a continuat însă, în condițiile în care meciul s-a prelungit până în minutul 90+10!

Furios din cauza emoțiilor trăite pe final, la care ar fi contribuit și deciziile arbitrului în viziunea sa, Cosmin Contra a „turbat“ pe margine! Și, imediat după fluierul de final, a vrut să sară la central, pentru a-i cere socoteală. Spre norocul lui Contra, care își pierduse capul limpede, secundul său, Laurențiu Roșu, a intervenit și l-a convins să se potolească. Ceea ce Contra a și făcut, mai ales că meciul a fost câștigat.

În clasamentul din Qatar Stars League, Al-Arabi stă excelent, în condițiile în care, la începutul lunii octombrie, a fost preluată de Contra de pe penultimul loc! Astăzi, formația din Doha e pe 5, la doar trei puncte de locul 2.