Marius Șumudică are motive serioase de îngrijorare, la revenirea sa în Arabia Saudită. Pentru că Al-Okhdood, pe care a preluat-o de câteva zile, e o echipă care a tot „driblat“ retrogradarea în extremis, clasându-se pe locul 15 din 18, primul deasupra liniei, în ultimele două sezoane.

Iar acum, Al-Okhdood s-a dus pe penultima poziție după 13 etape, fiind fără victorie de pe 31 octombrie!

În acest context, Marius Șumudică a fost instalat, pe post de salvator. Și românul a ridicat ștacheta, promițând salvarea de la retrogradare. Deocamdată însă, primul meci a fost pierdut, și cu scandal, după cum Sport.ro a arătat aici.

Șumudică, primul transfer e un copil „no-name“

În momentul în care a bătut palma cu Al-Okhdood, Șumudică a spus că are promisiunea conducerii că lotul va fi întărit, în ianuarie. Și că transferurile vor include trei străini. Problema e că primul fotbalist de „import“ tocmai a sosit. Și e un copil de doar 19 ani, cu zero experiență la nivel înalt.

Al-Okhdood l-a prezentat, astăzi, pe fundașul din Kenya, Mansour Kamara. Acesta a semnat cu echipa lui Șumudică, după ce a susținut probe de joc (!), venind de la Academia Atouga din Kenya! Clubul a și prezentat imagini cu momentul în care Mansour Kamara semnează cu Al-Okhdood.

Cu astfel de transferuri, e clar că misiunea lui Șumudică, de a salva echipa de la retrogradare va fi una „imposibilă“. În acest moment, cu 21 etape înainte final, Al-Okhdood e la patru puncte de locul 15, primul care asigură rămânerea în prima ligă.