Marius Șumudică tocmai a ieșit din circuitul antrenorilor din Saudi Pro League! Sport.ro a prezentat aici anunțul plecării sale de la Al-Okhdood după un mandat catastrofal.

Când privim ce a lăsat fostul rapidist în urma sa, e clar că, cel puțin pentru următoarea perioadă, Șumudică nu mai are cale de întoarcere în Arabia Saudită. Pentru că, în această țară, contează enorm ce impresie lași în urma ta. Iar Șumudică a „reușit“ să aibă niște rezultate groaznice și să ajungă, în mod repetat, și în vizorul presei locale prin declarațiile sale bizare. Sport.ro a oferit aici un exemplu elocvent despre modul în care ziariștii din Regat au catalogat comportamentul și discursul tehnicianului român.

Marius Șumudică, la cel mai slab mandat de antrenor din cariera sa

Dincolo de imaginea proastă pe care a lăsat-o în Arabia Saudită, Marius Șumudică are de acum o problemă tot mai mare. Concret, în ultimii ani, ca antrenor, el a adunat mai multe înfrângeri decât victorii, după cum Sport.ro a arătat aici. Iar perioada petrecută, la Al-Okhdood, doar a adâncit criza profesională a lui Șumudică.

Concret, cele două luni petrecute la formația din Najran au adus cel mai slab mandat al lui Șumudică, de când acesta stă pe banca tehnică! În 14 meciuri, românul a adunat 2 victorii, 2 egaluri și 10 înfrângeri. Procentajul eșecurilor: 71,4%.

Când luăm la puricat CV-ul lui Șumudică, constatăm că, deși a mai avut mandate ratate, nici unul n-a fost atât de prost, precum cel de la Al-Okhdood. Iată alte echipe unde Șumudică a dat-o în bară, în ultimii ani:

*Malatyaspor (Turcia) – Procentajul înfrângerilor: 58,8%

17 meciuri, 3 victorii, 4 egaluri, 10 înfrângeri

*CFR Cluj – Procentajul înfrângerilor: 33,3%

15 meciuri, 9 victorii, 1 egal, 5 înfrângeri

*Rizespor (Turcia) – Procentajul înfrângerilor: 57,1%

7 meciuri, 0 victorii, 3 egaluri, 4 înfrângeri

Până să vedem unde va reveni Șumudică pe bancă, un lucru e cert: acest sezon e încheiat pentru antrenorul român, el urmând să se reapuce de muncă, în cazul în care va avea ofertă, abia din vară încolo.