Tehnicianul român și clubul din Saudi Pro League au decis să încheie colaborarea pe cale amiabilă, după o serie de rezultate modeste.

După 26 de etape disputate în campionat, Al-Okhdood ocupă locul 17, penultimul, cu doar 13 puncte, în plină luptă pentru evitarea retrogradării. 

Numit pe 5 ianuarie 2026, Șumudică a stat pe banca echipei în 14 partide, bilanțul său fiind de două victorii, două remize și zece înfrângeri.

Marius Șumudică, OUT de la Al-Okhdood! Prima reacție a antrenorului

Antrenorul român a confirmat despărțirea și a explicat că decizia a fost influențată atât de rezultatele echipei, cât și de situația sa personală.

„Da, e adevărat, am închis toate raporturile cu Al-Okhdood. Le mulțumesc celor de acolo, a fost o experiență minunată în Arabia Saudită. Este un campionat absolut incredibil și pentru mine a fost o onoare să antrenez într-o competiție cu atâtea vedete, atât jucători, cât și antrenori.

Am luat o echipă din mers și, din păcate, nu am reușit să ne atingem obiectivele pe termen scurt. Le urez din suflet să se salveze de la retrogradare”, a declarat Șumudică la Fanatik.

Pentru Al-Okhdood urmează meciul cu Al Fateh din etapa #27 a Saudi Pro League. Cele două formații se vor duela pe 5 aprilie, nu mai devreme de ora 18:55.