Sergio Ramos a anunţat, sâmbătă, la televiziunea mexicană că nu îşi va prelungi contractul cu Monterrey în 2026, club la care a venit în februarie.

Sergio Ramos nu va mai continua la Monterrey

„Da, a fost ultimul meu meci”, a declarat Ramos după înfrângerea împotriva echipei Toluca (2-3).

În săptămâna precedentă, presa a scris deja despre decizia sa de a nu-şi prelungi contractul cu „Rayados”, care expiră la sfârşitul lunii decembrie.

Ramos, cu gândul la Cupa Mondială din 2026

La 39 de ani, fundaşul spaniol nu a dat niciun indiciu cu privire la continuarea carierei sale, deşi presa locală sugerează că ar spera să se reîntoarcă la un club european pentru a încerca să participe la Cupa Mondială din 2026 cu Spania.

Ajuns la Monterrey în februarie 2025, Ramos a fost promovat rapid căpitan. În nouă luni, a disputat 27 de meciuri şi a marcat 6 goluri, dintre care 4 partide și un gol la Cupa Mondială a Cluburilor din vara trecută, în care mexicanii au fost eliminaţi în optimile de finală de Borussia Dortmund (1-2).

News.ro