Ayan Mario Anghel (16 ani) se află pe lista celor mai promițători tineri fotbaliști din Liga 2. Acesta este internațional U17 și a debutat în divizia secundă la doar 15 ani. În acest sezon, antrenorul Florin Bratu l-a folosit în 11 partide (908 minute) ale lui CS Dinamo. 

E din Tulcea și a ajuns la CS Dinamo în 2023

"Sunt din Tulcea, am început fotbalul acolo, la o vârstă fragedă, la 6 ani, la echipa ACS Victoria Delta Tulcea, antrenorul fiind Emil Nanu (n.r. - fost atacant la Dunărea galași, Delta Tulcea, Farul Constanța, Săgeata Năvodari, Unirea Slobozia). 

Am mai jucat și pe alte posturi, am fost fundaș lateral stânga, dar m-am reprofilat fundaș central. Am ajuns la Dinamo în urma unei selecții, am dat probe în vara lui 2023, la vârsta de 13 ani. A fost greu să plec de acasă la acea vârstă, dar cu timpul m-am obișnuit.  

Cel mai frumos moment al meu pe teren a fost când am debutat în Liga 2, apoi meciurile pe care le-am avut în Cupă, în campionat. Am vrut de la început să ajung fotbalist profesionist, ăsta este un obiectiv pe care mi l-am pus de când am început fotbalul. Planul este să ajung în Liga 1, la echipa națională de seniori, poate chiar la cluburi de afară, dar știu că trebuie să muncesc mult și să devin mai bun.

E fan Real Madrid și Sergio Ramos

A fost o onoare să debutez pentru Dinamo la vârsta de 15 ani. Dinamo e clubul pe care îl iubesc de mic. A fost o bucurie, deși am avut un pic emoții. De asemenea, sunt foarte mândru că evoluez pentru România. La naționala U17 fac echipă în centrul defensivei cu Edu Corlat. E colegul meu, ne ajutăm unul pe altul. El joacă la academia lui Real Madrid și am întrebat cum e acolo.

Real Madrid este echipa mea favorită, sunt fan de mic. Și tatăl meu ține cu ei. Sergio Ramos este idolul meu. Și Cristiano Ronaldo. Cei doi idoli ai mei. La Sergio Ramos îmi place răutatea pozitivă, agresivitatea pe care o are. Cred că sunt calități pe care și eu le am și încerc să le dezvolt. 

Hobby-urile mele sunt tenisul de masă și pescuitul. Tenisul de masă îmi place foarte mult, dacă nu jucam fotbal cred că puteam face acest sport de performanță. Fiind din Tulcea nu avea cum să nu-mi placă și pescuitul", a declarat juniorul dinamovist pentru Sport.ro.