Fosta campioană mondială la handbal feminin, Constanţa Dumitrescu (rândul trei de sus, prima din dreapta), s-a stins din viaţă la vârsta de 89 de ani. Anunțul a fost făcut, marţi, de Federaţia Română de Handbal.

"Dumitrescu Constanţa, campioană mondială cu echipa naţională a României în 1962, s-a stins din viaţă. De-a lungul carierei, a fost legitimată la Confecţia Bucureşti şi la Rapid Bucureşti, contribuind semnificativ la performanţele cluburilor şi ale echipei naţionale. Palmaresul său rămâne un exemplu pentru generaţiile viitoare de handbaliste. Federaţia Română de Handbal transmite sincere condoleanţe familiei şi tuturor celor care au cunoscut-o şi au preţuit-o", se arată în comunicatul FRH, potrivit Agerpres.

De asemenea, şi Clubul Sportiv Rapid Bucureşti şi-a exprimat tristeţea pentru pierderea fostei jucătoare a echipei giuleştene: "Campioană mondială cu România în anul 1962 şi una dintre figurile emblematice ale handbalului românesc, Constanţa Dumitrescu a îmbrăcat cu mândrie şi tricoul Rapidului, unde a contribuit prin talentul, dăruirea şi spiritul ei de luptătoare la prestigiul clubului nostru. A fost un exemplu de profesionalism şi pasiune pentru sport, lăsând o amprentă puternică asupra generaţiilor care i-au urmat. Rapid Bucureşti se înclină cu respect în faţa memoriei sale şi transmite sincere condoleanţe familiei îndurerate, apropiaţilor şi tuturor celor care au cunoscut-o şi apreciat-o. Dumnezeu să o odihnească în pace!"

A murit și Maria Scheip-Constantinescu

Ieri, s-a stins din viață şi fosta handbalistă Maria Scheip-Constantinescu, triplă campioană mondială şi multiplă campioană naţională. Scheip-Constantinescu avea 91 de ani.

Maria Scheip-Constantinescu a fost triplă campioană mondială cu echipa naţională a României, cucerind titlurile supreme în 1956 şi 1960 la handbal în 11, precum şi în 1962 la handbal în 7. La nivel de club, a fost legitimată de-a lungul carierei la Progresul Braşov, Rapid Bucureşti (1958-1968) şi Progresul Bucureşti (1968-1974).