Cosmin Contra (50 de ani) a ajuns, în premieră, în Qatar, în octombrie 2025. Și, la ce a reușit la Al-Arabi Doha, nici nu va părăsi micuțul stat din zona Golfului Persic, în viitorul apropiat!
De fapt, confirmarea acestei situații tocmai a fost oficializată. Pentru că șefii clubului, impresionați de modul în care Contra a ridicat în clasament o echipă decăzută, i-au prelungit contractul românului până în 2028. Sport.ro a dezvăluit aici ce înseamnă acest lucru pentru Contra din punct de vedere salarial.
Cosmin Contra, lăudat la televiziunea din Qatar
Cu 8 victorii, 3 egaluri și doar 2 înfrângeri, în campionat, de când e la Al-Arabi, „Guriță“ s-a remarcat, înainte de pauza internațională, printr-un rezultat uriaș: 2-1 acasă cu liderul Al-Sadd Doha, formație antrenată de Roberto Mancini.
Grație acestui succes, Contra a fost nominalizat, la postul de televiziune Al-Kass, printre cei mai buni trei antrenori ai etapei, alături de Djamel Belmadi (Al-Duhail) și Younes Ali (Al-Ahli). La finalul sondajului, ierarhia stabilită de votul telespectatorilor a arătat așa:
*Djamel Belmadi – 35% din voturi
*Younes Ali – 33% din voturi
*Cosmin Contra – 32% din voturi
Chiar dacă n-a fost declarat „Antrenorul Etapei“, Contra a cules laudele analiștilor aflați în studioul postului Al-Kass.
„Sincer, e unul dintre cei mai buni antrenori din Qatar (n.r. – Cosmin Contra). Încă de la meciul lui de debut, stilul de joc s-a schimbat vizibil, la Al-Arabi. Dar și atitudinea jucătorilor. De altfel, rezultatele spun totul: cele mai multe meciuri au fost câștigate. Al-Arabi a făcut o alegere foarte bună cu acest antrenor. Schimbarea echipei în bine, inclusiv în acele meciuri pierdute, s-a văzut, în mod clar“, au spus arabii.