Atacantul polonez în vârstă de 37 de ani a semnat cu producătorul auto chinez Chery și a devenit ambasador global al brandului. Anunțul a fost făcut public pe rețelele sociale ale companiei, într-un mesaj de tip prezentare globală.
„Bun venit, Robert Lewandowski, ambasadorul global al mărcii CHERY în familia CHERY. Un atlet de talie mondială. Un om de familie. Un erou în care milioane de oameni au încredere. Împreună, începem o nouă călătorie”, au scris reprezentanții companiei pe rețelele sociale
Lewandowski a primit cadou o mașină
Chery l-a implicat pe Lewandowski în proiect chiar înainte de anunțul oficial al colaborării. Starul polonez a primit un SUV premium Tiggo 9, un model plug-in hybrid de aproximativ 428 de cai putere.
Potrivit presei iberice, modelul primit de Lewandowski este echivalentul tehnologic al Ebro S900 și are un preț estimat de aproximativ 50.000 de euro.
După despărțirea de Barcelona, Lewandowski este în continuare în atenția pieței. Atacantul este dorit de cluburi din zona Golfului și din MLS, însă nu a luat încă o decizie privind viitorul său sportiv.
În paralel, Barcelona caută deja un înlocuitor pe postul de atacant central, iar unul dintre numele luate în calcul este Harry Kane, de la Bayern Munchen. DETALII AICI