„Los Blancos” a făcut transferuri spectaculoase în ultimii ani și au băgat mâna adânc în buzunar atunci când și-au dorit să își întărească echipa.

Cu toate acestea, academia lui Real Madrid a produs prea puține tinere talente și cu siguranță sub nivelul jucătorilor pe care i-a promovat la prima echipă rivala Barcelona.

Real Madrid, transfer interesant pentru viitor

Echipa antrenată de Alvaro Arbeloa l-a transferat pe Fran Santamaria, un jucător de 18 de ani de la CD Castellon, care a impresionat la nivel de juniori, dar și în Liga 3 din Spania.

Atacantul a înscris pentru echipa secundă a lui CS Castellon două goluri în 15 partide jucate și a mai marcat 15 goluri în 32 de meciuri pentru formația de juniori, în acest sezon.

Real Madrid a plătit clauza de rezilierea a fotbalistului, iar formația care evoluează în liga a 2-a din Spania a făcut anunțul oficial.

50.000 de euro este cota lui Fran Santamaria, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.com.

Toni Kroos revine la Real Madrid!

Meciurile de la EURO 2024 au fost ultimele din cariera fostului mijlocaș german, care și-a luat o lungă perioadă de pauză. Acum, este gata să revină la clubul la care a scris istorie, anunță spaniolii de la AS.com.

Încă nu e clar ce poziție va ocupa germanul la Real Madrid. Spaniolii anunță că decizia este deja luată, iar Florentino Perez ar vrea să-l integreze pe acesta ”în structura sportivă a clubului” începând din vară.

Conducerea lui Real Madrid crede că această mutare poate aduce un plus major în echipă, Kroos fiind un jucător cu un CV bogat, cu șase trofee Champions League, dar și numeroase titluri în Bundesliga și La Liga.

Toni Kroos a fost legitimat la nivel de seniori la echipe precum FC Bayern Munchen, Bayer Leverkusen și Real Madrid, unde a evoluat la cel mai înalt nivel timp de 10 ani.

  • Real Madrid: 467 meciuri, 28 goluri, 99 assist-uri
  • Bayern Munchen: 205 meciuri, 24 goluri, 49 assist-uri
  • Leverkusen: 48 meciuri, 10 goluri, 13 assist-uri