Reacția lui Nicolae Stanciu după ce a aflat că Ronaldo va juca în Arabia Saudită: „Sigur a contat și asta”

Nicolae Stanciu Al-Nassr Cristiano Ronaldo Fotbal extern Nicolae Stanciu
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 12 Ianuarie 2023, 21:54
Data actualizarii: Joi 12 Ianuarie 2023, 21:54

Starulului portughez i-a fost reziliat contractul cu Manchester United, după ce a oferit interviul 'exploziv' jurnalistului Piers Morgan, iar Al-Nassr l-a ademenit cu nu mai puțin de 200 milioane de euro pe an!

Nicolae Stanciu, fotbalistul român care se află în prima ligă chineză la Wuhan Three Towns, a vorbit despre Cristiano Ronaldo și noua sa echipă din Arabia Saudită, evidențiind faptul că nu a fost surprins de mutarea starului portughez.

Reacția lui Nicolae Stanciu după ce a aflat că Ronaldo va juca în Arabia Saudită: „Sigur a contat și asta”

Totodată, internaționalul român și-a exprimat opinia cu privire la situația în care se află Cristiano Ronaldo și a specificat, printre altele, că fostul jucător de la Manchester United ar putea să se retragă în câțiva ani chiar de la Al-Nassr.

„Nu cred că m-a surprins această mutare. Știam din presă. Nu mai era dorit de foarte multe echipe din Europa. Mulți zic că partea financiară nu a contat, dar, cu siguranță, dacă sumele vehiculate sunt adevărate, sigur a contat și asta. Probabil că vrea să mai joace doi - trei ani acolo și după să se retragă”, a spus Nicolae Stanciu într-un interviu pentru FRF TV.

Detaliile celui mai mare contract din istoria fotbalului! Cât poate încasa Cristiano Ronaldo pe secundă de la Al Nassr

Superstarul portughez a ales o destinație 'exotică' după despărțirea de Manchester United, care a avut loc în urmă cu o lună. Cristiano Ronaldo a plecat de la „diavolii roșii” după un start de sezon slab, punând capăt aventurii sale pe Old Trafford cu un interviu în care îi critica pe cei din conducere și pe antrenor. 

Al Nassr a anunțat oficial transferul lui Ronaldo în cursul serii de vineri, iar odată cu mutarea în Arabia Saudită, atacantul lusitan urmează a deveni cel mai bine plătit fotbalist din istorie. Salariul portughezului ar ajunge la 200 de milioane de euro, după informațiile presei internaționale. 

Astfel, Cristiano Ronaldo va încasa o avere pe fiecare zi petrecută în tricoul lui Al Nassr. Salariul său, fracționat, atinge niște sume fabuloase. 

  • €200,000,000 pe an
  • €16,666,666 pe lună
  • €3,846,153 pe săptămână
  • €547,945 pe zi 
  • €22,831 pe oră 
  • €380 pe minut
  • €6.34 pe secundă
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!