Spania s-a impus fără probleme, scor 3-0, în al treilea meci din Grupa E de calificare la Campionatul Mondial din 2026.
Naționala iberică a punctat prin Mikel Oyarzabal, Marc Cucurella și Mikel Merino și nu au forțat în repriza a doua.
Lamine Yamal, probleme la spate după meciul cu Bulgaria
Yamal a fost unul dintre cei mai importanți jucători de pe teren în meciul Spaniei jucat în deplasare pe stadionul Vasil Levski din Sofia. Chiar dacă a oferit doar o pasă de gol, jucătorul Barcelonei a participat la toate cele trei goluri marcate de „La Furia Roja”.
În finalul partidei cu Bulgaria, Lamine Yamal a acuzat dureri ușoare la spate, dar conform Mundo Deportivo nu ar fi ceva serios.
Cel mai probabil, starul de 18 ani ar trebui să fie disponibil pentru meciul cu Turcia de duminică, 7 septembrie.
Aripa dreapta de 18 ani are 22 de meciuri jucate pentru echipa națională și a reușit să marcheze șase goluri.
200 de milioane de euro este cota lui Lamine Yamal, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.com.