Înaintea duelului direct cu "tunarii" (duminică, ora 18:30, în direct pe VOYO), tehnicianul spaniol a sugerat că eventualele succese ale competitorilor săi se datorează exclusiv investițiilor financiare masive, o acuzație care i se aduce frecvent propriei echipe.
Într-o conferință de presă, Guardiola a încercat să mute presiunea în curtea adversarilor, folosind exact argumentul invocat constant împotriva clubului său.
"Vreau doar să-i transmit prietenului meu Mikel Arteta: dacă va câștiga titlul, va fi doar pentru că a cheltuit, nu pentru că a muncit mult sau datorită jucătorilor săi. La fel e și cu Liverpool. Dacă Slot va câștiga din nou, va fi pentru că a cheltuit mulți bani, nu? Deci nu se întâmplă doar la Man City", a transmis Guardiola.
"Arsenal e cea mai solidă echipă"
După atacul ironic, managerul catalan și-a lăudat adversara de la finalul săptămânii, recunoscându-i meritele și strategia inteligentă de pe piața transferurilor.
"Tot ce pot spune este că au fost deștepți. Au cheltuit cât au crezut că este necesar pentru a concura cu cele mai puternice echipe din Premier League și din Europa și au ajuns la acel nivel. Arsenal se îmbunătățește pas cu pas, de la o perioadă de mercato la alta, iar acum, pentru mine, sunt cea mai solidă echipă. Nu fac greșeli în defensivă", a adăugat tehnicianul.
Remarca lui Guardiola vine în contextul în care Manchester City este vizată de 115 acuzații din partea Premier League, potrivit Teamtalk, pentru încălcarea regulilor fair-play-ului financiar între 2009 și 2018, în timp ce rivalele sale, Arsenal și Liverpool, nu se confruntă cu astfel de probleme.