Echipa pregătită de Cristi Chivu (45 de ani) a revenit spectaculos în meciul cu Como de pe teren propriu, din returul semifinalelor Coppa Italia, astfel că a reușit să se califice în ultimul act al competiției, acolo unde va întâlni învingătoarea dintre Atalanta și Lazio (2-2 în tur).
Mutarea făcută de Cristi Chivu a decis Inter - Como
Petar Sucic (22 de ani) a fost omul care a decis această partidă. Introdus de Cristi Chivu în partea secundă, în minutul 60, în locul lui Piotr Zielinski, la scorul de 0-2 pentru Como, croatul a pasat decisiv la golurile marcate de Hakan Calhanoglu, iar în minutul 89 mijlocașul a dat lovitura și a dus scorul la 3-2 pentru echipa sa.
După o primă parte modestă de meci, Inter a pus stăpânire treptat pe joc și a marcat de trei ori în 20 de minute, reușind o revenire spectaculoasă, așa cum s-a întâmplat în meciul cu Como din campionat, câștigat cu 4-3 după ce echipa lui Fabregas a condus tot cu 2-0.
Astfel, Cristi Chivu, care este aproape de titlu în Serie A, va juca în ultimul act din Coppa Italia și are șanse mari pentru event, la primul sezon ca antrenor al Interului. Ar fi o performanță remarcabilă pentru român, având în vedere că ”nerazzurrii” nu au mai reușit ”dubla” din 2010, de pe vremea lui Jose Mourinho!
Antonio Janni, Carlo Parola, Ottavio Bianchi, Marcello Lippi, Sven Goran Eriksson, Jose Mourinho și Massimiliano Allegri sunt tehnicienii care au realizat „dubla” în Italia până acum scrie Gazzetta dello Sport, iar Cristi Chivu li se poate alătura.
Inter Milano - Como 3-2 | Echipele de start:
- Inter: Martinez - Akanji, Acerbi, Carlos Augusto - Luis Henrique, Barella, Calhanoglu, Zielinski, Dimarco - Bonny, Thuram
- Rezerve: Sommer, Di Gennaro - Bisseck, Darmian, Alexiou, Diouf, Dumfries, Esposito, Frattesi, Mkhitaryan, Mosconi, Sucic
- Como: Butez - Ramon, Diego Carlos, Kempf - Van der Brempt, Perrone, Da Cunha, Valle - Paz, Baturina - Douvikas
- Rezerve: Vigorito, Tornqvist, Cavlina - Caqueret, Da Paolo, Diao, Goldaniga, Kuhn, Lahdo, Morata, Moreno, Pisati, Rodriguez, Smolcic