Sport.ro a stat de vorbă cu Valentin Tănase, cel cunoscut în mediul online drept „Cel mai rapid om din România”. Deși a obținut un timp foarte bun, 10.19, acesta nu a fost omologat. Motivul? Vântul bătea mult prea puternic din spate.
Până să ajungă în punctul de a face performanță, sportivul a trebuit să îndure foarte multe greutăți. Plecat de mic din satul natal, Valentin Tănase a locuit într-o boxă alături de mama sa, care era femeie de serviciu. Victimă a rasismului în școală, Tănase a reușit să treacă peste momentele grele, iar acum se poate lăuda cu o viață demnă de film.
De la momentul plecării de acasă și primii pași în performanță, până la lipsa salariilor la cluburile la care a fost legitimat sau munca din Anglia, Sport.ro vă prezintă un interviu de colecție în care Valentin Tănase, finalistul de la Desafio, își prezintă viața fără niciun fel de ocolișuri.
Salut Vali, bine te-am găsit. Mulțumim că ai acceptat să ne acorzi un interviu. Cum te simți și ce faci în această perioadă de vară?
Salut, bine v-am regăsit. Mă simt bine. Momentan sunt într-o perioadă de a acumula tot ce am pierdut în emisiune. Mă pregătesc pentru anul viitor, ca să particip la campionatele internaționale, probabil aici locale, naționale. Tot ce ține de atletism.
Până să ajungem la Desafio, aș vrea să ne împărtășești puțin povestea vieții tale. Cum a început drumul tău în sport?
A început când era micuț. Am vrut să mă apuc de ceva, să fac orice altceva în afară de a merge pe stradă, de a mă droga, de a fuma și de a face toate lucrurile astea urâte. Am venit în București, eram sărac, nu aveam bani și totul a început de la o cursă între colegi pe care o câștigam de fiecare dată. Cu banii aceia am luat mâncare. De aici am plecat totul.
Cum realizai de mic că trebuie să faci pasul, să evoluezi?
Nu, nu am realizat de atunci. Mi-a fost foarte greu atunci să mă gândesc la lucrurile astea pe care acum le fac, Totuși, tot timpul simțeam că pot să fac mai mult decât îmi este scris.
Cât de greu a fost să pleci din locul unde ai copilărit, unde ai crescut, și să vii în București?
Acum dacă stau să mă gândesc și să să reflectez, mă simt foarte bine că am plecat de acolo. Probabil nu eram omul care sunt astăzi dacă rămâneam și cu siguranță nu cred că mă ducea sportul în punctul ăsta, în care pot să fiu un
exemplu pentru cei mici.
Cum a fost pasul? Știu că a fost grea adaptare.
A fost un moment foarte greu pentru mine, câțiva ani buni și în prezent se întâmplă lucrurile astea. Mi-a fost foarte greu să mă adaptez pentru că eu eram o persoană foarte caldă, foarte bună, nu aveam intenții rele, dar cei de aici din București erau mai șmecheriți, nu știu cum să o numesc, și tot timpul îmi puneau o etichetă, o etichetă pe care nu eu mi-am construit-o, ci societatea.
Ce făceai ca să combați vorbele spuse de colegii tăi?
În mare parte nu răspundeam cu absolut nimic, trebuia doar să tac, să înghit, să-mi asum tot ce se întâmplă cu mine. Nu eram eu vinovatul, dar eu am fost oaia neagră.
Știu că mutarea în București a fost foarte grea, locuiai cu mama ta și că ai muncit foarte mult ca să ajungi în acest punct.
Cât timp am fost cu mama și am locuit cu ea, ea avea grijă de mine, ea oarecum era un stâlp. Tot ce greșeam ea mă corecta, ea mă îndruma pe calea cea bună. Dar după un timp destul de mare m-am pus singur pe picioare, am știut singur să fac diferența între bine și rău și nu am mai avut nevoie de un părinte care să-mi dicteze ce trebuie să fac și cum să fac.
În acele momente realizai cât de greu îi este mamei tale?
Nu știam cum este să trăiești într-o boxă, nu știam ce greutăți întâmpină o femeie... Era și singura mea sursă pe care mă puteam baza. Acum, dacă stau să mă gândesc, ei i-a fost foarte greu să mă crească, mai ales că existau foarte multe speculații. Eu am fost crescut de ea și eram foarte emotiv, nu știam cum să o ajut. Ea a încercat pe cât de mult posibil, din tot ce n-a avut ea, să-mi ofere mie, ca să am educația de astăzi. Probabil și ei i-a fost greu și acum îi este greu când mă vede, dar sper doar să se bucure mult de mine și să nu aibă dezamăgiri în legătură cu mine, că n-am luat-o pe niciun drum greșit.
Împlinirea este foarte mare pentru ea. Ai plecat de jos, iar acum te știe toată țara, mai ales după emisiunea Desafio.
Da, eu mi-aș dori să mă știe toată țara înainte de emisiune pentru performanțele pe care le am, dar se pare că la noi atletismul nu e atât de bine văzut cum este fotbalul, de exemplu.
Când ai știut că o să faci performanță în sport?
Culmea, n-am știut că o să fac performanță în sport, nu eram cel mai bun de la început, din contră, eram printre ultimii. Dar am avut noroc de o antrenoare bună, doamna Anca, am avut noroc și de coechipieri buni și ei m-au ajutat să merg mai departe. Doamna aceea m-a împins de la spate. Ce pot să vă zic acum și să asculte toți cei care se uită la noi: dacă faci în fiecare zi câte ceva, oricât de mic ai face, o să crești. Dar dacă în fiecare zi spui că nu poți să faci aia sau alta, practic te tragi în jos. Dacă faci în fiecare zi câte ceva, n-ai cum să nu creezi o conduită în care se așază ceva bun.
Cu siguranță a fost foarte greu. Făceai sport și munceai în timpul liber.
Asta zic, a fost greu, adică eu n-am făcut doar sport, nu am fost un sportiv complet. Făceam și sport și munceam, le făceam în paralel, pentru că nu știam care este mersul lucrurilor. Și până să-mi dau seama că e bine doar să fac sport, mi-a fost destul de greu.
Ce munceai în acea perioadă?
Am fost în Anglia să muncesc pe câmp, la munca de jos, după care m-am angajat în mall să muncesc din nou. Și când am dat de gustul banilor, am văzut câți bani fac din muncă, nu prea mi-a mai venit să fac sport. Pentru că nici nu câștigam, sau dacă câștigam, câștigam foarte puțin.
Nu mai țin cont câte medalii am câștigat, dar acum, dacă ar fi să dau timpul înapoi, cred că aș face același lucru. Dar dacă vrei într-adevăr să fii un sportiv foarte bun, trebuie doar să te antrenezi și să te odihnești. Atât!
Care e cea mai mare satisfacție pe care sportul ți-a oferit-o?
Satisfacția mare pe care sportul mi-a oferit-o este că, momentan, antrenez. Am niște copii pe care îi antrenez și pot să le fiu un exemplu, un model – nu neapărat de antrenor, ci de om. Îi învăț oarecum să nu fie cum au fost oamenii cu mine: să nu marginalizeze, să nu vorbească urât, să nu pună o etichetă greșită, ci îi învăț să respecte și să fie asumați.
Cum ți-a venit ideea să te promovezi în mediul online?
Păi nu mi-a venit. Mie îmi place foarte mult să mă filmez, îmi place foarte mult să mă expun, îmi place să arăt altora ce fac eu și, nu știu, din treaba asta a ieșit că pot să fiu un exemplu.
Care a fost impactul resimțit când lumea a început să te recunoască pe stradă.
Prima oară când s-a întâmplat treaba asta, mi-a plăcut tare mult pentru că, wow, eram recunoscut, eram și eu cineva! Și după emisiune, toată lumea a luat-o așa: „Wow, Valentin!”. Oriunde mergeam, toată lumea mă știa, mă oprea în trafic să facă poze cu mine și nu-mi venea să cred că se întâmplă asta. Și acum e o bucurie foarte mare când îi văd atât de entuziasmați că mă văd, când îmi spun că sunt la fel de real cum sunt în emisiune și cum sunt în prezent.
Până să ajungem la emisiunea Desafio, voiam să te întreb de unde a plecat numele de „Cel mai rapid om din România”?
Titlul de „Cel mai rapid om din România” a plecat din anul 2023. Am avut o cursă cu un vânt foarte mare din spate. M-a ajutat vântul acela și am alergat 10.19, adică mai rapid decât timpul recordului național. Doar că a fost vântul acela neprielnic și nu s-a putut omologa acel rezultat. În momentul acela eram foarte frustrat, pentru că n-am primit nicio susținere din partea Federației. Eram singurul sportiv care alergase atât de tare după mult timp și mă gândeam că poate o să-mi ofere un cantonament, un loc în care să mă antrenez cu alți sportivi mai buni, mai multe condiții. Dar, din contră, nu mi-au oferit nimic.
Cât de greu e, de fapt, să faci sport de performanță în România?
Este un sport foarte greu și singura cale de a-l putea face este doar să stai la parteneriate, cum se cheamă, barter. Mi se pare foarte greșită treaba asta: să stai să-ți dea lumea tot timpul câte ceva, să spui că nu ai și că nu îți poți permite. Și le spun tuturor sportivilor care se uită și ascultă: dacă n-ai o familie puternică care să-ți ofere bani, oricât de talentat ai fi, la un moment dat talentul ăla se pierde. Pentru că nu te poți susține, e foarte greu să mănânci corect, să locuiești singur, să plătești chirie, întreținere, o rată la bancă sau să ieși cu o fată. Toate lucrurile astea sunt foarte costisitoare dacă nu ai un salariu fix. Plus că la atletism eu nu am un contract în care să mi se spună că în fiecare lună primesc o sumă fixă. O lună poți să nu primești, două luni poți să primești... este ceva incert.
Până la Rapid, primeai cu întârziere bani la fiecare club la care ai fost legitimat.
Am primit cu întârziere și acum la Rapid primesc cu întârziere. Nu te gândi că este un club wow. Dar asta nu ține de ei, ține de undeva de mai sus, n-au ce să facă în privința asta.
Cum ai primit vestea că organizatorii Desafio doresc să participi în emisiune?
Mi-a dat cineva un mesaj pe TikTok. Mi-a intrat în cereri, eu nu văzusem că am multe cereri. După un timp am verificat contul, am văzut că are puțini urmăritori și credeam că e un fake. Am sunat la numărul lăsat și mi-a răspuns Bianca. M-a întrebat dacă vreau să vin, am zis da. M-am dus, am stat cred că 9 ore pe hol să aștept să intru. Am stat 5 minute cu producătorii, le-a plăcut de mine și mi-a plăcut de ei. Mi-au zis să vin să dau traseul. Eu inițial nu voiam să plec la emisiune, începusem să mă antrenez bine zilnic și aveam o formă foarte bună în atletism. Voiam să fac recordul ăla valabil. Ei voiau să merg și, până la urmă, m-am dus.
Mă gândesc că nu regreți
Da, nu regret, dar mi-aș fi dorit ca anul ăsta, când am fost la Naționale, să pot să fiu acolo în primii 2-3. N-am mai putut, pentru că pregătirea nu a fost de partea mea. Am pierdut foarte mult în emisiune: am slăbit, mi-am pierdut condiția fizică. Când am venit aici, am încercat să mai reglez din mers, dar n-a fost la fel. Dacă nu stai să te antrenezi, nu poți să fii bun.
Cum a fost impactul când ai ajuns la emisiune? Ai fost departe de familie, de mama ta.
Mi-a fost foarte greu cât timp am fost plecat. Pot să zic că am clacat psihic. Nu eram obișnuit să plec atât de mult, să joc în fiecare zi atâtea meciuri, să dormi pe șipcă, să nu mănânci, să te mai lupți și cu adversarii și cu colegii, să-i mulțumești pe toți. Stând acolo 10 oameni într-un singur loc, trebuie să te adaptezi la nevoile fiecăruia. Este dificil rău de tot să lucrezi cu oamenii.
Deși te duelai cu celelalte persoane din emisiune, la Desafio s-au creat niște prietenii foarte frumoase.
A, da, clar! M-am împrietenit foarte mult cu Rafa, cu Vladimir – pe care l-am admirat mult și cu care am fost și echipă –, cu Codruța, Aurora, Cristina și Dumbo. Chiar dacă Dumbo a făcut multe strategii pe acolo, el este un om foarte bun. M-am înțeles bine cu toți, n-am avut probleme cu nimeni.
Cu Florin Prunea cum a fost?
Cu Florin Prunea am jucat. Aveam un moment în care trebuia să-l aleg la mine în echipă, dar am zis că nu-l iau că-i bătrân și eu voiam concurenți puternici ca să câștig!
Care este cea mai amuzantă amintire cu Florin Prunea la Desafio?
Eram la schitul pescăresc și îmi era atât de poftă să beau un suc și să mănânc ceva dulce, iar el îmi face: „Ia o doză de aici de la mine!”. Când mă uit, scoate din ghiozdan două doze de cola și ceva dulce. L-am întrebat de unde le are și mi-a zis că s-a descurcat. El avea tot ce trebuia, niciodată nu i-a lipsit nimic.
Cum a fost marea finală de la Desafio?
Mă gândeam că pot să câștig premiul cel mare, doar că pe timpul emisiunii atât de mult m-am luptat cu mine fizic, încât am clacat din cauza unor dureri de spate. A fost foarte frustrant să-ți dorești să mergi, dar să te țină ceva în loc. Simțeam că am pe cineva pe umeri care mă ține pe loc. M-am bucurat pentru ceilalți că au mers mai departe, dar m-am frustrat pe mine. Mi-a fost greu să accept că din cauza unor dureri musculare am pierdut o finală.
Care a fost cel mai mare impediment de la Desafio?
Cred că toate amestecate au făcut un cocktail, dar cel mai mult m-au încurcat problemele medicale. Aveam o lordoză urâtă și faptul că nu ne puteam recupera, că eram super obosiți și extenuați m-a dărâmat. În prima parte a emisiunii m-am consumat foarte mult, la fiecare meci eram acolo 100% și țineam locul și altor persoane din echipă. Ceilalți din alte echipe s-au mai menajat.
Revenind la marea finală, cum ai primit vestea că Dumbo va împărți premiul cel mare?
M-am bucurat tare mult că s-a ținut de cuvânt și că m-a putut ajuta pe mine, asociația lui Vladimir și pe Rafa. Dacă eram în locul lui, făceam aceeași chestie. Cu ei trei m-am înțeles foarte bine și îi consider oameni maturi, asumați și caractere adevărate. Vladimir îmi spunea că atunci când vezi toți banii în cont, e greu să-i dai altora și să rămâi cu mai puțin, dar el s-a ținut de cuvânt.
Pentru cine nu știe, partea primită de Valentin de la Dumbo s-a dus către un avans pentru un apartament dedicat mamei sale. Cum a primit mama ta vestea?
S-a bucurat tare mult că s-a ținut Dumbo de cuvânt. M-am bucurat și eu pentru că aveam nevoie de banii aceia. Eu, la rândul meu, mi-am ținut promisiunea față de Luci și i-am oferit partea lui ca să-și repare mașina și să-și rezolve problemele. Rafa l-a ajutat pe tatăl lui, iar cu Vladimir am fost la Asociația Magic și am împărțit banii cu ei pentru copii.
×
Povestea de viață a lui Valentin Tănase, finalistul Desafio. Foto&Video Ionuț Stoica
Când am venit în țară, toate televiziunile erau puse pe noi. Eram foarte obosit, făcusem 12-16 ore pe drum și dormisem pe jos în avion. 10 zile nu m-am putut culca în pat din cauza durerilor de spate și am dormit doar pe jos. Nu puteam nici mânca, mă obișnuisem cu orezul și nuca de cocos. A fost foarte greu în privința pregătirii sportive.
Când ai revenit în țară, te-ai gândit așa: „am reușit”?
Nu, abia după 2-3 săptămâni, când am ieșit în public și am văzut câtă lume mă iubește. Oamenii de vârsta mea mă urmăreau în online, dar bunicuțele care se uitau la TV veneau la stadion, mă luau de mână și plângeau cu mine. Îmi spuneau: „Mamă, Valentin, dragul meu băiat!”. Plângeau cu mine și nu-mi venea să cred că mă iubesc așa cum sunt eu.
Aștept să înceapă noul sezon, pentru că o să-mi fac un club de atletism numit Tănase Speed Academy. Deja am dat drumul demersurilor și sper să-l deschid pe 22 septembrie, fix de ziua mea. O să chem multă lume, tot Pro TV-ul, iar domnul Dan sper să fie prezentator. Mă bucur că m-am putut ține de promisiunile făcute în emisiune. Sper că toată lumea a văzut că nu sunt o persoană rea, n-am mințit și n-am furat.
Pe finalul interviului, te-aș ruga să te descrii în trei cuvinte.
Sunt un tip foarte sufletist, foarte determinat să câștige orice și iertător – pentru că mi-au greșit multe persoane, dar am învățat să iert și să mă gândesc că atât au putut ei.
Dacă l-ai vedea pe Valentin Tănase copil, ce i-ai spune?
I-aș spune să facă exact aceeași chestie pe care a făcut-o până acum. Dacă nu treceam prin toate greutățile astea, nu ajungeam așa și nu știam să mă bucur de fiecare etapă. Dacă aveam totul de la părinți, probabil nu eram atât de mulțumit și nu ajungeam omul de astăzi.
