Marc Cucurella, prioritatea următoarei perioade de mercato pentru Atletico
Atletico Madrid explorează condițiile în care îl poate achiziționa pe internaționalul spaniol Marc Cucurella, în următoarea perioadă de mercato. Fundașul și-a prelungit contractul cu Chelsea, în august 2025, și este legat de clubul londonez până în 2028, dar ar putea fi lăsat să plece pentru o sumă de peste 50 de milioane de euro, dacă Chelsea ratează prezența în ediția viitoare a Champions League (ocupă locul al patrulea, la un punct în spatele lui Manchester United).
În acest moment, "Atleti" are un singur fundaș stânga de meserie, italianul Matteo Ruggeri, cumpărat de la Atalanta pentru 17 milioane de euro, la începutul acestui sezon. De partea cealaltă, Chelsea îi mai are sub contract pe fundașii lateral stânga Caleb Wiley (21 de ani), Jorrel Hato (19 ani), Ishe Samuels-Smith (19 ani / împrumutat la Swansea City), în timp ce Levi Colwill (22 de ani) și Malo Gusto (22 de ani) pot acoperi și ei acest post.
Pentru acoperirea acestei poziții defensive, în cazul în care nu îl vor putea cumpăra pe Cucurella, madrilenii îi mai au în vedere pe Mario Mitaj (22 de ani / Al Ittihad Club), Archie Brown (23 de ani / Fenerbahce) și Diogo Dalot (26 de ani / Manchester United).
A fost campion european cu Spania, în 2024
Marc Cucurella Saseta (27 de ani) este născut la Alella (Catalonia) și s-a format la academiile cluburilor FS Alella (futsal), Espanyol și FC Barcelona. La nivel de seniori a evoluat pentru Barcelona B (2016-2018), FC Barcelona (2017-2018, 2019), Eibar (2018-2019), Getafe (2019-2021), Brighton & Hove Albion (2021-2022) și Chelsea (2022-prezent).
Are 22 de selecții și un gol pentru naționala de seniori a Spaniei, iar în palmaresul său se găsesc Copa del Rey (2017-2018), Conference League (2024-2025), FIFA Club World Cup (2025), Euro 2024, finală de Nations League (2024-2025), medalie de argint la Olimpiadă (JO 2020), Brighton & Hove Albion Player of the Season (2021-2022) și includerea în UEFA European Championship Team of the Tournament (2024) și FIFA Club World Cup Team of the Tournament (2025). Poate juca ca fundaș stânga și mijlocaș stânga și este cotat la 50 de milioane de euro.
Foto - Getty Images










