Partida se va disputa pe stadionul Khalifa International din Qatar, iar Cosmin Olăroiu a prefațat partida prin analiza diferențelor dintre fotbalul asiatic și cel nord-african.
Naționala condusă de Olăroiu și-a asigurat locul în „careul de ași” după o victorie dramatică în fața Algeriei, deținătoarea trofeului, obținută la loviturile de departajare (1-1 după prelungiri). De cealaltă parte, Marocul vine după un succes la limită, 1-0 cu Siria.
Olăroiu știe de unde vine principalul pericol
„Echipele din nordul Africii au un bazin uriaș de fotbaliști care au acumulat ore întregi de joc pe străzi și pe plajă. Acest lucru face ca procesul de selecție să fie dificil pentru antrenori, tocmai din cauza numărului mare de talente, iar confruntarea cu echipele africane este o oportunitate importantă pentru noi de a învăța din forța lor fizică", a spus Cosmin Olăroiu la conferința de presă.