Sportul din Orientul Mijlociu se află într-o pauză forțată, cauzată de escaladarea acțiunilor militare la nivel regional. În contextul schimbului de atacuri dintre Statele Unite ale Americii, Israel și Iran, competițiile fotbalistice au fost întrerupte temporar pentru siguranța celor implicați.
Aflat la Doha, unde pregătește formația Al-Arabi încă din toamna anului 2025, tehnicianul în vârstă de 50 de ani a relatat cum se desfășoară lucrurile în prezent și ce măsuri au impus autoritățile locale.
Izolare și antrenamente online
Tehnicianul a explicat că, deși atmosfera generală din zona sa rezidențială este una calmă, restricțiile impuse de club i-au obligat pe jucători să se pregătească de la distanță, în așteptarea unor noi directive oficiale.
„Deocamdată, aici unde stau eu, este liniște. Se aud niște bubuituri, dar departe. Recomandarea este să nu ieșim din casă decât pentru strictul necesar. În rest, așteptăm. S-au anulat meciurile, antrenamentele. Ne-am pregătit online, ca în pandemie.
Nu avem ce să facem. Așteptăm. Avem informații că din oră în oră se poate schimba situația în bine. Ei așteaptă să se termine totul cât mai repede. Astăzi trebuiau să fie reluate antrenamentele, dar de dimineața au mai fost niște obiective pe cer. Nu îmi este frică și nici nu mi-a fost. Nu are de ce. Unde locuim majoritatea este o zonă liniștită, departe de baza americană”, a spus Cosmin Contra, potrivit DigiSport.
Baze de apărare puternice
Spre deosebire de alte orașe din regiune, oficialii din Qatar speră la o normalizare rapidă a situației, iar Contra a transmis că fotbalul ar putea fi reluat chiar la finalul acestei săptămâni, dacă incidentele nu vor escalada.
„În Dubai este ceva mai complicat, pentru că baza este aproape de oraș. Nu este o situație plăcută, cad anumite drone, rachete. Dar cei de aici au unele dintre cele mai importante baze de apărare din lume. Majoritatea jucătorilor sunt aici cu familiile, cu copiii. Suntem departe însă de locul unde se întâmplă lucruri. Auzim bubuituri, dar în depărtare. Am înțeles că azi sau mâine se așteaptă să se reintre în normal, iar joi să jucăm. Depinde de evenimentele din zilele următoare”, a mai spus Contra.