Atacantul sârb Borisav Burmaz reia antrenamentele alături de lotul Rapidului, depășind previziunile inițiale după ruptura de ligamente suferită.

Vârful în vârstă de 24 de ani s-a accidentat grav (ruptură de ligamente) la genunchi în luna iunie a anului 2025, în timpul unui amical cu Vardar Skopje. Deși estimările medicale indicau o revenire pe gazon abia la finalul lunii mai 2026, rapidiștii au primit vești bune. Victor Angelescu a transmis că atacantul central s-a recuperat excelent și este pregătit să lucreze din nou sub comanda lui Constantin Gâlcă, începând chiar din primele zile ale lunii martie.

Planul giuleștenilor pentru finalul sezonului

Președintele echipei a explicat că fotbalistul face deja pregătire individuală și a oferit detalii despre stadiul recuperării.

„Burmaz va reveni la antrenamente, dacă nu mă înșel, de săptămâna viitoare sau în două săptămâni. Oricum, este foarte aproape să înceapă inclusiv antrenamentele cu echipa. El se pregătește deja separat de vreo două săptămâni. În curând va intra cu echipa. Sincer, nu mă așteptam. Din ce știam eu, nu mai avea absolut nicio șansă să joace în acest sezon. În momentul de față, dacă începe antrenamentele cu echipa, va fi foarte greu să joace, pentru că nu a mai evoluat de atâta timp”, a spus Victor Angelescu, potrivit GSP.

Deși veștile sunt bune, conducerea tehnică preferă să nu riște o recidivă. Angelescu a punctat că o decizie de a-l introduce pe sârb în meciurile cu miză din play-off va fi luată doar în caz de forță majoră.

„Probabil va fi apt pentru ultimele meciuri din play-off. Totuși, cred că îl putem folosi doar dacă, Doamne ferește!, vom avea alte probleme foarte grave cu atacanții. Va fi greu, după un an în care a stat pe bară. Chiar dacă și-a revenit și a făcut antrenamente, iar de o lună, două este din nou în pregătire după zece luni în care nu a jucat, să ajungi direct într-un meci de play-off nu este deloc ușor. Normal, sperăm să nu fie nevoie să forțăm acum și să îl avem sută la sută pentru sezonul viitor. Mental este mai bine acum, vă dați seama. Înainte era mult mai afectat, dar de când a început să facă antrenamente este într-o stare mai bună. Am vorbit mult cu el, este ok, doar că așteaptă și el să poată juca din nou”, a adăugat oficialul giuleștenilor.