Căpitanul lui U Cluj a numit cel mai bun fotbalist pe care l-a înfruntat: „Mi s-a părut incredibil”

Căpitanul lui U Cluj a numit cel mai bun fotbalist pe care l-a înfruntat: „Mi s-a părut incredibil” Fotbal extern

Unul dintre cei mai experimentați fundași din România a dezvăluit numele starului din Brazilia care l-a impresionat cel mai mult în partidele directe disputate în Liga Campionilor.

Alex Chipciu (37 de ani), actualul lider din teren al celor de la U Cluj, a rememorat duelurile tari din cupele europene și a dezvăluit cine este fotbalistul suprem contra căruia a evoluat de-a lungul carierei.

Alegerea fundașului stânga este Neymar, jucător care în prezent evoluează în țara natală la Santos și se află alături de naționala Braziliei la Cupa Mondială din Statele Unite. Românul l-a întâlnit pe sud-american în sezonul 2017-2018 al Ligii Campionilor. Atunci, Chipciu îmbrăca tricoul formației Anderlecht, în timp ce brazilianul juca pentru PSG, francezii impunându-se în ambele manșe din faza grupelor cu 5-0 și 4-0.

„Când jucam extremă, nu mă gândeam că ar putea să-mi creeze cineva probleme, cât să nu pot să fac eu ceva. Acum, ca fundaș, nu i-am prins pe ăștia grei, e periculos să-l prinzi pe Hazard prin bandă. Neymar mi s-a părut cel mai bun jucător pe care l-am văzut vreodată. Hazard, la fel, era un jucător fabulos. Aș spune doar jucătorii de atac. Messi, am jucat cu Argentina, chiar dacă n-a fost el într-o zi foarte bună, făceam și noi triplaj, ne-a spus nea Piți să facem triplaj la Messi. Eram cu Pintilii, cu Bourceanu, îl loveam pe unde-l prindeam. Era și Mbappe atunci la PSG, dar Neymar mi s-a părut incredibil, cel mai bun jucător pe care l-am văzut”, a spus Alex Chipciu, potrivit Digisport.

Secretele duelurilor de la antrenamentele belgienilor

Pe lângă adversarii întâlniți în competițiile oficiale, Chipciu a povestit și despre dificultățile de la ședințele de pregătire de la Anderlecht, unde a fost coleg cu Jeremy Doku, aflat la începuturile sale în fotbalul profesionist.

„Am jucat cu el la Anderlecht. Îl știu de la o vârstă fragedă. L-am prins la antrenamente, eram fundaș dreapta și el mijlocaș stânga. Nu puteai să-l marchezi. Am avut o discuție pe tema asta cu Kompany, noi avem chestia asta în România, să-i dai marginea. Și îi dădeam marginea, dar dacă îi dai marginea și se oprește și împinge mingea, s-a terminat, nu poți să-l mai prinzi niciodată”, a relatat jucătorul Universității.

Soluția a venit de la Vincent Kompany, care l-a învățat cum să blocheze eficient explozia mijlocașului: „Kompany mi-a zis: «Bă, nu-l mai lăsa în margine, îl lași în margine când ești mai puternic decât el și ești sigur că îi iei mingea. Lasă-l în centru că el nu are o decizie bună când intră în centru, nu este un pasator să vadă spațiile». Și când mă antrenam sau jucam meciuri școală cu el, îl lăsam doar în centru, în margine nu mai exista”.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!