Fostul selecționer al României și fost antrenor al Universității Craiova și-a exprimat opinia cu privire la parcursul formației din Bănie în cupele europene și la șansele de calificare în următoarea fază a competiției.
În vârstă de 70 de ani, Pițurcă este de părere că oltenii au posibilitatea de a merge mai departe în Europa League, însă doar dacă vor aborda dubla manșă cu o tactică adecvată și vor evolua la un nivel ridicat.
Victor Pițurcă: „Universitatea Craiova are șanse să meargă mai departe”
Întrebat dacă Universitatea Craiova poate ajunge în faza următoare a Europa League, fostul mare atacant a subliniat că echipa are calitatea necesară, însă trebuie să evite greșelile care au costat-o în precedentele campanii europene.
„Vedem că nu există constanță. Chiar dacă a câștigat campionatul, cum dă de o echipă mai bună, mai valoroasă, pierde. Așa s-a întâmplat și cu AEK Atena, și cu Levski Sofia, echipe care, din punctul meu de vedere, nu sunt mult peste Craiova din punct de vedere valoric. AEK Atena, să spunem că este mai valoroasă, dar Levski este o echipă de același nivel și, totuși, Craiova n-a reușit să treacă mai departe.
Totuși, nu pot să vorbesc eu acum despre ce se întâmplă acolo, de ce nu s-a calificat și așa mai departe. E păcat că nu am reușit această calificare. Acum, sigur că jucăm cu o echipă din Finlanda. Nu va fi deloc simplu, din punctul meu de vedere, dar cred că Universitatea Craiova are șanse să meargă mai departe, însă trebuie să joace la un anumit nivel și cu o tactică adecvată. Eu cred că poate trece peste această echipă finlandeză”, a declarat Victor Pițurcă la VOYO Sport Live.
Universitatea Craiova o întâlnește pe KuPS Kuopio în turul al treilea preliminar
Adversara Universității Craiova din turul al treilea preliminar al Europa League este KuPS Kuopio, campioana Finlandei. Formația finlandeză vine după eliminarea din turul anterior, fiind învinsă de Sabah Baku cu scorul general de 0-3.
Cele două manșe dintre Universitatea Craiova și KuPS Kuopio este programată să se dispute pe 6 august, respectiv 13 august, iar oltenii speră să profite de această oportunitate pentru a continua parcursul european și a ajunge în play-off-ul competiției.