A fost aproape de Rapid, dar giuleștenii l-au preferat pe Neil Lennon
Martin O'Neill a declarat că ar fi "rămas bucuros pe banca lui Celtic Glasgow", dezvăluind că nu a fost luat în calcul de conducerea clubului niciun moment pentru ocuparea definitivă a postului.
Experimentatul antrenor nord-irlandez, care are în CV peste trei sute de meciuri în Premier League, l-a înlocuit pe Brandon Rodgers, la finalul lunii octombrie, și a obținut șapte vitorii în cele opt meciuri în care a stat pe bancă. El a fost pus pe liber și a fost înlocuit cu francezul Wilfried Nancy, care a pierdut primele sale trei partide ca antrenor al "The Bhoys".
În vara anului 2024, O’Neill ar fi fost ofertat de Dan Șucu să preia banca Rapidului, dar funcția a fost preluată de conaționalul său, Neil Lennon, care a fost demis după doar șase meciuri, din cauza rezultatelor slabe.
Martin O'Neill are un CV de jucător și antrenor impresionat
Martin O'Neill (73 de ani) este născut la Kilrea (County Londonderry) și a jucat ca mijlocaș la Lisburn Distillery (1971), Nottingham Forest (1971-1981), Norwich City (1981, 1982-1983), Manchester City (1981-1982), Notts County (1983-1984), Chesterfield (1984) și Fulham (1985). Are 64 de selecții și 4 goluri pentru Irlanda de Nord, iar în palmaresul său de jucător se găsesc Irish Cup (1970-1971), Football League First Division (1977-1978), Football League Cup (1977-1978, 1978-1979), FA Charity Shield (1978), Cupa Campionilor Europeni (1978-1979, 1979-1980), Supercupa Europei (1979), Anglo-Scottish Cup (1976-1977) și British Home Championship (1979-1980, 1983-1984).
Ca antrenor le-a pregătit pe Grantham Town (1987-1989), Shepshed Charterhouse (1989), Wycombe Wanderers (1990-1995), Norwich City (1995), Leicester City (1995-2000), Celtic Glasgow (2000-2005, 2025), Aston Villa (2006-2010), Sunderland (2011-2013), Irlanda (2013-2018) și Nottingham Forest (2019).
Din postura de manager a câștigat FA Trophy (1990-1991, 1992-1993), Scottish Premier League (2000-2001, 2001-2002, 2003-2004), Scottish Cup (2000-2001, 2003-2004, 2004-2005), Scottish League Cup (2000-2001) și a jucat finala Cupei UEFA (2002-2003). Are și distincțiile individuale Premier League Manager of the Month (x8), Scottish Premier League Manager of the Month (x9), SFWA Manager of the Year (x3), Scottish Premier League Manager of the Year (1), FAI International Personality (2004), Philips Sports Manager of the Year (2015), Belfast Telegraph Sports Hall of Fame (2015), Irish Post Outstanding Contribution to the Sports Industry (2016) și Norwich City FC Hall of Fame (2002).
Foto - Getty Images











