Alexandre Pato (37 de ani), fost fotbalist, care în carieră a evoluat pentru AC Milan, Chelsea sau Villarreal, nu stă departe de sportul care i-a adus consacrarea și, recent, a devenit acționar de club!
Brazilianul, născut la Pato Branco, face parte din consorțiul britanico-brazilian Sports Alpha Capital (SAC), care recent a preluat gruparea engleză Northampton Town, formație din League Two (liga a patra).
Alexandre Pato, finanțator de club în Anglia. Fostul fotbalist de la AC Milan sau Chelsea, implicat la Northampton Town
Sports Alpha Capital a preluat pachetul majoritar de acțiuni, însă foștii proprietari au păstrat 30 la sută din drepturile asupra clubului. Acum, vor începe investiții importante la formația Northampton Town, care va încerca să promoveze chiar în Premier League, campionat care se LIVE și exclusiv pe VOYO și VOYO Sport 1, în următoarele sezoane.
Conform informațiilor apărute în presa din Anglia, David Bower, Nigel Le Quesne și Kelvin Thomas vor păstra un procent important, de 30 la sută, din club, iar, mai nou, Joao Xavier, reprezentantul SAC, și Tim Chamberlain vor ocupa funcțiile de copreședinți.
Alexandre Pato e parte din noul proiect de la Northampton Town
În ceea ce îl privește pe Alexandre Pato, el va face parte din noua conducere a Northampton Town.
”Avem planuri ambițioase pentru Northampton Town, dar ambiția trebuie să meargă mână în mână cu sustenabilitatea și cu înțelegerea rolului pe care clubul îl are pentru oamenii din Northampton și Northamptonshire.
Ne dorim ca acest club să rămână o sursă de mândrie pentru comunitate și vom colabora îndeaproape cu Community Trust, suporterii, angajații, partenerii și actorii locali pentru a ne asigura că această relație continuă să se dezvolte.
Așteptăm cu nerăbdare să petrecem mult mai mult timp în Northampton, să-i ascultăm pe suporteri și să lucrăm împreună pentru a ajuta clubul să-și atingă potențialul, atât pe teren, cât și în afara lui.
Acesta este începutul unui angajament pe termen lung al Sports Alpha Capital față de Northampton Town Football Club și suntem extrem de încântați de călătoria care urmeaz”, se precizează într-un campionat semnat de Joao Xavier și Tim Chamberlain.
Alexandre Pato, cunoscut pentru experiențele de la AC Milan și Chelsea
Așadar, Alexandre Pato se întoarce în Anglia după mai bine de 10 ani, când, la iunie 2016, încheia experiența de la Chelsea. Însă, nu o face ca fotbalist, ci din poziția de conducător de club, în liga a 4-a din Anglia.
Cea mai bună perioadă din cariera lui Alexandre Pato a fost la AC Milan, unde a ajuns în 2007, de la Internacional, pentru 24 de milioane de euro. Pe San Siro a jucat timp de șase ani, după care s-a întors în țara sa natală, unde a evoluat pentru Corinthians.
În Europa a mai trecut și pe la Chelsea și Villarreal, dar evoluțiile au fost mult sub așteptări. Pato a mai avut o experiență și China, la Tianjin Quanjian, club care a plătit 18 milioane de euro pentru a-l transfera.
Alexandre Pato s-a retras în 2025. A cucerit Serie A cu AC Milan
S-a retras în ianuarie 2025, dar după o perioadă de un an în care a fost liber de contract. În ianuarie 2024 el se despărțea de Sao Paulo și nu mai semna cu nimeni ulterior, până la decizia luată în urmă cu aproape doi ani.
Cel mai important trofeu din cariera lui Pato este campionatul din Serie A, în sezonul 2010-20211, când triufa alături de AC Milan.


