Sergio Busquets (37 de ani) se va retrage din fotbal la sfârşitul sezonului din Major League Soccer, a anunţat clubul său, Inter Miami.
Busquets s-a format în academia Barcelonei şi a petrecut, în total, 18 ani la clubul catalan, debutând la seniori, în 2008. Aventura sa, la Inter Miami, a început în 2023. Aici, s-a reunit cu foştii coechipieri de la Barcelona, Lionel Messi, Jordi Alba şi Luis Suarez.
Mijlocaș defensiv, Busquets a jucat de 143 de ori pentru echipa naţională şi a făcut parte din echipa care a câştigat Cupa Mondială din 2010 în Africa de Sud şi Campionatul European, doi ani mai târziu, în Polonia şi Ucraina.
„Simt că a sosit momentul să îmi iau rămas bun de la cariera mea de fotbalist profesionist. Au fost aproape 20 de ani în care m-am bucurat de această poveste incredibilă la care am visat întotdeauna”, a declarat Busquets pe Instagram, potrivit news.ro.
Considerat de mulţi unul dintre cei mai buni mijlocaşi defensivi din fotbal, Busquets a jucat peste 700 de meciuri pentru Barcelona, câştigând nouă titluri în La Liga şi trei Ligi ale Campionilor.
După ce a ajuns în SUA, jucătorul în vârstă de 37 de ani a câştigat Leagues Cup şi Supporters' Shield.