”Câinii” au un parcurs spectaculos în acest sezon, dar așteaptă pauza competițională pentru a-i ”betona” lotul lui Zeljko Kopic cu noi jucători. În primul rând, Dinamo ar vrea să transfere un atacant, dar și un fundaș stânga pentru a-i face concurență pe post lui Raul Opruț.
Vladislav Blănuță, vis interzis pentru Dinamo
Vladislav Blănuță (23 de ani), atacantul moldovean cu cetățenie română, este marele vis al lui Dinamo pentru această perioadă de transferuri. Evident, un transfer definitiv de la Dinamo Kiev ar fi dificil, în contextul în care ucrainenii au plătit 1,8 milioane de euro pentru a-l aduce de la FCU Craiova, iar acum urmăresc recuperarea unei părți bune din investiție.
Nici varianta unui împrumut nu ar fi realizabilă, chiar dacă Blănuță nu a mai prins minute la Dinamo Kiev de ceva vreme. Din informațiile Sport.ro, transferul atacantului care a evoluat în sezonul precedent pentru Universitatea Cluj este foarte puțin probabil, astfel că Dinamo va fi nevoită să se orienteze către alt vârf.
Pe postul de atacant, Dinamo nu stă extraordinar. Stipe Perica și Alexandru Pop nu au dat randamentul așteptat, astfel că sunt șanse mari ca cel puțin unul dintre ei să plece în iarnă de la echipă.
Atacantul croat a reușit să și marcheze în ultima etapă, cu Metaloglobus, cu o lovitură de cap din centrarea lui Cristi Mihai, și a ”spart gheața” după mai multe etape de secetă. Pentru el, a fost abia al doilea gol în 15 meciuri.
- Tot două goluri are și Alexandru Pop, dar în 19 meciuri, reușind să bifeze, de asemenea, și un assist.
Anunțul lui Zeljko Kopic după ce Dinamo a demolat-o pe Metaloglobus
După meci, Kopic a anunțat că va avea de muncă în fereastra de transferuri din iarnă. Croatul vrea să consolideze lotul pentru a rămâne cât mai sus în clasament la finalul sezonului regulat.
”Trebuie să acoperim câteva poziții în echipă. S-a dus mare parte din sezon, suntem în față. Mai sunt 10 meciuri de jucat din sezonul regulat. E important că am reușit să câștigăm.
Nimic nu s-a schimbat, mai sunt multe meciuri de jucat. Vom avea niște întâlniri în următoarele zile. Sper să avem o echipă mai puternică din iarnă”, a spus Zeljko Kopic.