VIDEO Reacția lui Sebastian Vettel după ce recordul său din F1 a fost doborât: „Nu am dormit zile întregi”

Reacția lui Sebastian Vettel după ce recordul său din F1 a fost doborât: „Nu am dormit zile întregi” F 1 Andrea Kimi Antonelli, noul campion din Formula 1 / Foto IMAGO

Sebastian Vettel i-a transmis un mesaj lui Kimi Antonelli, prin intermediul rețelelor de socializare, după ce pilotul celor de la Mercedes a devenit cel mai tânăr campion mondial din istoria Formulei 1.

Kimi Antonelli și-a asigurat titlul mondial în Marele Premiu din Mexico City la vârsta de 20 de ani și 68 de zile. Italianul a depășit cu mai bine de trei ani borna stabilită în 2010 de Sebastian Vettel, care avea 23 de ani, patru luni și 11 zile când a cucerit primul dintre cele patru titluri ale sale alături de Red Bull.

„Felicitări, campionule. Campionul lumii. Wow! Doar foarte puțini dintre noi au reușit să obțină asta și nimeni nu a făcut-o fiind atât de tânăr ca tine. Ești curios. Asculți. Înveți repede. Ești neînfricat. Pilotajul tău a fost foarte curat și controlat, dar ai știut să-l duci până la limită atunci când a fost nevoie. Ai înțeles că poți controla doar ceea ce depinde de tine. Ai o motivație unică și ne face plăcere să te privim”, a transmis Sebastian Vettel în mesajul video.

  • Imago1085403284h

Sfatul lui Vettel pentru noul campion din Formula 1

Fostul pilot a rememorat clipele de bucurie de după primul său trofeu mondial și i-a explicat tânărului de 20 de ani la ce să se aștepte în perioada imediat următoare, pe măsură ce atenția se mută de la performanța de pe circuit la statutul de campion en-titre.

„Când am câștigat primul meu titlu, totul părea să se întâmple în momentul în care am trecut linia de sosire. Am fost copleșit. Am coborât din mașină, iar lumea în jurul meu gonea cu viteză maximă. A fost ca un val de adrenalină. Era imposibil să reflectez. Nu am dormit cum trebuie zile întregi, așa că fii pregătit. Dar îmi amintesc sentimentul de după ce am realizat ce s-a întâmplat, ținând trofeul campionatului mondial în mâini și citind numele tuturor celorlalți campioni. M-am simțit mândru și împlinit. Am realizat că cea mai bună parte nu a fost trecerea liniei care a decis titlul, ci toate cursele care au dus acolo. Nu o singură cursă contează. Contează toate cursele pe care le facem.

Fiecare cursă ne modelează și, cu tot ce urmează să se întâmple în săptămânile următoare, sunt sigur că vei simți curând dorința de a concura din nou. Privind imaginea de ansamblu, mai este o cursă de câștigat. În încheiere, un sfat: marile realizări pot schimba modul în care te privesc oamenii, dar tu nu trebuie să schimbi modul în care îi privești pe oameni. Acum mergi și bucură-te de moment. Un abbraccio forte (n.r. - o îmbrățișare strânsă). Ciao”, a adăugat germanul.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!