Deși Daniel Bîrligea a fost eroul de pe tabelă, cu o "dublă", fostul internațional Ciprian Marica a ales un alt favorit din echipa roș-albastră.

Într-o seară dramatică pe Arena Națională, în care FCSB a fost la un pas de un eșec rușinos, campioana României a întors soarta partidei în repriza secundă. Golurile lui Bîrligea și Graovac au salvat onoarea echipei, dar jocul prestat a lăsat de dorit în multe momente.

La finalul partidei, în cadrul emisiunii "Fața la joc" de la PRO TV, Ciprian Marica a analizat prestația roș-albilor și l-a scos în evidență pe David Miculescu, considerându-l cel mai periculos om din atacul lui Elias Charalambous.

"Primul gol i se datorează lui"

Fostul atacant al naționalei a apreciat implicarea lui Miculescu în duelurile directe și capacitatea sa de a destabiliza defensiva adversă, considerându-l decisiv la prima reușită a gazdelor.

"A fost printre puținii jucători care și-au câștigat duelurile unu contra unu. A fost prezent, a putut să se lupte cu adversarul și a creat panică. A fost singurul care a adus mingea în careu, chiar primul gol al lui Bîrligea i se datorează lui. Își depășește adversarul și scoate mingea în centrul careului", a spus Marica.

FCSB a fost condusă cu 2-0 de FC Drita după golurile marcate de Tusha (7') și Manaj (49'). Revenirea a început în minutul 64, cu golul lui Bîrligea, urmat de egalarea lui Graovac (72'). Același Bîrligea a adus victoria dintr-un penalty obținut de Politic în prelungiri (90+4').

Manșa retur se va disputa pe 14 august, la Prishtina, de la ora 21:00.