Nemții au câștigat fără emoții și returul din Spania, scor 3-1. Portarul român Ionuț Radu nu a avut nicio șansă în fața celor de la Freiburg.
Ionuț Radu și colegii săi, desființați după umilința din Europa League
Jurnaliștii de la Marca nu au avut milă de Ionuț Radu și colegii săi după eliminarea din Europa League:
"Freiburg o zdrobește pe Celta. Gazdele au creat pericol doar când scorul era deja 0-3. Echipa germană a fost din nou net superioară formației lui Giraldez, care nu a reușit să pună probleme.
Cei de la Freiburg u ajuns la Vigo plini de încredere după victoria cu 3-0 din tur. Nemții au dominat și returul de la început până la final, asigurându-și calificarea în semifinalele Europa League.
Freiburg nu a fost pusă sub presiune. De fapt, Celta abia dacă a intrat în careul advers, iar portarul Atubolu a fost practic un spectator. În plus, nemții au presat construcția adversarului cu până la șase jucători. Inutil de spus, mijlocul terenului a fost controlat de echipa lui Julian Schuster, cu Manzambi într-o formă excelentă, bine susținut de Eggestein.
Parcursul lui Celta Vigo în Europa League s-a încheiat cu un gust amar, din cauza prestației slabe din ambele manșe împotriva lui Freiburg, deși drumul până în această fază fusese unul lăudabil. La final, fanii gazdelor și-au aplaudat favoriții în picioare pentru întreg parcursul", au scris cei de la Marca.
Cum sunt împărțite semifinalele în Europa League
- Braga/Betis - Freiburg
- FC Porto/Nottingham Forest - Bologna/Aston Villa
Finala Europa League din acest sezon va avea loc la Istanbul, pe arena celor de la Beşiktaş. Ultimul act este programat pentru 20 mai, la ora 22:00.