Unicul gol al meciului a fost înscris de David Miculescu, în minutul 13, după o pasă a lui Denis Alibec. Fostul jucător de la UTA a preluat la aproximativ 12 metri de poarta olandezilor, s-a întors și a marcat cu un șut excelent plasat.

Gigi Becali, după Go Ahead Eagles - FCSB 0-1: "Toată echipa a jucat bine, dar la Kiki a fost bulevard"

Gigi Becali s-a declarat foarte mulțumit de victoria obținută și inițial l-a desemnat omul meciului pe Ștefan Târnovanu, autorul a trei parade salvatoare în prima repriză. Ulterior, omul de afaceri s-a răzgândit, spunând că meritul este al întregii echipe.

În schimb, Becali a criticat prestația lui David Kiki, înlocuit la pauză cu Risto Radunovic.

"Nu că sunt mulțumit, ci foarte mulțumit! A vrut Domnul să iau și eu niște bănuți. Sunt vreo 450.000, dar aici e vorba că cele trei puncte pot aduce și câteva milioane. E vorba și de coeficient. 

Alibec și-a revenit. L-am scos la pauză pentru că așa a fost de la început programată treaba. L-am scos pentru că așa trebuia. Dacă nu-l scoteam, poate nu mai câștigam.

La Kiki a fost autobandă, autostradă, bulevard. Cu Edjouma așa a fost strategia de la început - să intre Tănase în locul unui mijlocaș central.

Omul meciului? Să zicem Târnovanu. A scos, e adevărat, dar a scos ce era de scos. N-a scos ceva extraordinar unu contra unu. A scos ce era de scos. Au fost prea ușoare. O singură minge a fost mai grea, una la care s-a întins. N-a avut nicio minge periculoasă.

Omul meciului nu putem să spunem. Toată echipa a jucat bine. Mă bucură mult Alibec. Nu poți să spui că Târnovanu a fost omul meciului. Toată echipa a jucat bine.

Cisotti a alergat mult. Olaru a avut mult, dar n-a avut realizări. Nu pot să remarc un jucător. Mi-a plăcut și Thiam când a intrat. Tănase și Bîrligea au intrat și ei bine", a spus Gigi Becali, la Digisport.

FCSB încasează 450.000 de euro pentru victoria cu Go Ahead Eagles

Unicul gol al meciului a fost înscris de David Miculescu, în minutul 13, după o pasă a lui Denis Alibec. Fostul jucător de la UTA a preluat la aproximativ 12 metri de poarta olandezilor, s-a întors și a marcat cu un șut excelent plasat.

FCSB avea deja asigurată suma de 4.310.000 de euro pentru calificarea în faza principală din Europa League. După 1-0 cu Go Ahead Eagles, campioana României a mai adăugat în conturi 450.000 de euro, suma oferită de UEFA pentru o victorie în acest moment al competiției.

Pe lângă sumele acontate de FCSB din calificări și bonusuri pentru victorii/remize, se vor mai adăuga banii din bilete și market pool.

Gigi Becali a anunțat înaintea meciului cu Go Ahead Eagles că formația roș-albastră a încasat deja aproximativ 1,5 milioane de euro numai din vânzarea pachetelor de bilete pentru meciurile de acasă din faza principală Europa League.

FCSB în faza principală din Europa League: rezultate și program

Cu trei puncte asigurate în grupa XXL din Europa League după prima rundă, FCSB va începe curând pregătirile pentru primul meci de acasă, cel cu elvețienii de la Young Boys, care e programat joi, 2 octombrie, de la 19:45.

  • 25 septembrie 2025: Go Ahead Eagles - FCSB 0-1 (Miculescu 13')
  • 2 octombrie 2025, 19:45: FCSB - Young Boys Berna
  • 23 octombrie 2025, 19:45: FCSB - Bologna
  • 6 noiembrie 2025, 19:45: FC Basel - FCSB
  • 27 noiembrie 2025, 22:00: Steaua Roșie Belgrad - FCSB
  • 11 decembrie 2025, 22:00: FCSB - Feyenoord
  • 22 ianuarie 2026, 22:00: Dinamo Zagreb - FCSB
  • 29 ianuarie 2026, 22:00: FCSB - Fenerbahce