Clubul a transmis că toate biletele destinate sectorului oaspeților au fost epuizate, iar fanii sunt așteptați cu o zonă special amenajată în Deventer.

Într-o postare pe contul oficial de Facebook, vicecampioana României a oferit detalii esențiale privind logistica din ziua meciului, programat joi, 25 septembrie. Toate biletele au fost vândute pe baza rezervărilor făcute în prealabil prin intermediul paginii Peluza Nord 1995.

Suporterii care au achiziționat deja bilete și vor ajunge în Deventer sunt așteptați în "Fan meeting point" - DAVO Bieren, Sluisstraat 6, pentru a-și ridica voucherele. Punctul de întâlnire va fi deschis între orele 13:00 și 17:45.

Pentru cei care nu au apucat încă să intre în posesia voucherelor, clubul a oferit și o alternativă în țară: "Fanii din România care au făcut rezervare, pot ridica/plăti voucherele și de la Magazinul Peluzei Nord (Strada Progresului 134-138, Sector 5, București), în zilele de marți și miercuri, între 11:00 și 18:00".

Haos la echipă înainte de debutul european

FCSB se află într-un moment de maximă tensiune, după umilința suferită în campionat cu FC Botoșani, scor 1-3. Gigi Becali a tunat și a fulgerat după eșec și a anunțat o revoluție în primul "11" pentru partida din Olanda, amenințând cu trimiterea pe teren a jucătorilor care au evoluat mai puțin.

Patronul roș-albaștrilor a criticat dur mai mulți titulari din meciul cu Botoșani și a dictat o formulă de start complet schimbată.

"Echipa a doua. Baba, Edjouma, Alibec, David Miculescu, cu Cisotti, stânga-dreapta, și cu Olaru. Și în apărare Graovac, Popescu, Ngezana și cu Kiki. Și gata! Păi de ce l-am luat pe Alibec? Să joace fotbal! Ia să joace, mă! Baba și Edjouma? De ce i-am luat? Ia jucați, mă!", a zis Becali, potrivit Fanatik - detalii AICI.

Astfel, în timp ce fanii se pregătesc să umple sectorul oaspete de pe stadionul "De Adelaarshorst", echipa se confruntă cu o criză internă, iar viitorul formulei de start este mai incert ca niciodată.