Replică acidă a lui Mihai Stoica: „Cine nu înțelege a pierdut vremea prin fotbal!” Managerul i-a 'taxat' și pe jucătorii de la FCSB: „A fost grav!”

Mihai Stoica FCSB UTA Arad Cupa Romaniei
Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Vineri 21 Octombrie 2022, 00:02
Data actualizarii: Vineri 21 Octombrie 2022, 00:08

UTA Arad și FCSB s-au întâlnit în prima rundă a grupelor Cupei României, scor 2-2. 

Meciul de la Arad a fost unul intens și s-a decis pe final, când FCSB a jucat cu nu mai puțin de trei oameni în minus, după ce Bouhenna, Radunovic și Octavian Popescu au fost eliminați în decursul a zece minute, când echipa era în avantaj pe tabelă. Gazdele au înscris la ultima fază de joc, prin Postolachi, în al șaselea minut de prelungiri. 

În timpul partidei, David Miculescu a fost surprins chemându-și colegii la pressing, în ciuda faptului că FCSB avea trei jucători în minus, iar asta a stârnit o reacție de amuzament din partea lui Basarab Panduru, care a comentat faza, neînțelegând gestul făcut de fotbalist. 

Mihai Stoica, replică acidă la faza cu David Miculescu! Ce le-a reclamat jucătorilor 

Mihai Stoica, managerul general al vicecampioanei României, pare să-i fi răspuns indirect lui Basarab Panduru cu explicația de la momentul în care David Miculescu își chema echipa la pressing. Oficialul FCSB-ului a pus pe seama adrenalinei impulsul fotbalistului și a ținut să își critice jucătorii pentru faptul că nu au ascultat ordinele antrenorului Nicolae Dică de la faza fixă din care s-a încasat golul egalizator. 

„Cine nu înțelege chestiile astea, a pierdut vremea prin fotbal sau poate a uitat ce se întâmplă. Câteodată, adrenalina îți joacă feste. E și bună și rea, în anumite momente. 

Altceva a fost grav, că Dică le-a spus ceva la faza fixă și unii jucători n-au făcut ce li s-a spus și am luat gol. Aia a fost grav, nu că se ducea în exces de adrenalină Miculescu să facă pressing”, a declarat Mihai Stoica la Orange Sport

Ce a spus Basarab Panduru despre David Miculescu 

„Erau în 7, FCSB, plus portar. A făcut, la portar s-a dus, ca el să degajeze şi să rămână 6. Să fie 10 contra 6. Le mai făcea şi semn să vină încă vreo 2-3, ca să rămână ăştia 10 contra 2. E incredibil! El zice că am vrut să câştigăm meciul. Era minutul 90, era mingea la ei şi tu mai chemati 2-3, să rămâneţi 1-2 contra 10 acolo. 'Hai, veniţi, veniţi!'

(n.r. - Dică) Ce să-i mai spună? Uite, face semn 'veniţi, veniţi, veniţi!'. Veniţi, ca să rămânem 2 contra 10", a spus Basarab Panduru. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!