FIFA a stabilit arbitrii păstrați pentru semifinalele și finalele de la Cupa Mondială

FIFA a stabilit arbitrii păstrați pentru semifinalele și finalele de la Cupa Mondială CM 2026

FIFA a păstrat 13 arbitri pentru ultimele 4 meciuri de la Cupa Mondială - cele două semifinale, finala mică și finala mare.

Mundo Deportivo scrie, luni, că FIFA a decis să păstreze în Statele Unite 13 arbitri pentru ultimele meciuri de la Cupa Mondială. Pe lista anunțată de cotidianul spaniol nu se regăsește și Istvan Kovacs, care se pare că părăsește turneul final cu două meciuri la care a fost delegat.

FIFA a anunțat deja că prima semifinală, Franța - Spania, va fi condusă la centru de Ivan Barton (El Salvador), iar suedezul Glenn Nyberg va fi al patrulea oficial. Mai mulți arbitrii importanți din Europa au părăsit deja turneul final, printre ei francezii Francois Letexier și Clement Turpin.

Lista arbitrilor păstrați la CM 2026

  • Ivan Barton (El Salvador)
  • Szymon Marciniak (Polonia)
  • Glenn Nyberg (Suedia)
  • Espen Eskas (Norvegia)
  • Maurizio Mariani (Italia)
  • Slavko Vincic (Slovenia)
  • Joao Pinheiro (Portugalia)
  • Alireza Faghani (Australia)
  • Adham Makhadmeh (Iordania)
  • Jalal Jayed (Maroc)
  • Ismail Elfath (SUA)
  • Wilton Sampaio (Brazilia)
  • Jesus Valenzuela (Venezuela)

Istvan Kovacs, două meciuri la CM 2026

Centralul din Carei a condus două meciuri la CM 2026: Tunisia - Japonia 0-4 și Iordania - Argentina 1-3. Primul a avut o semnificație aparte, fiind partida cu numărul 1.000 din istoria Cupei Mondiale. 

  • Istvan kovacs iordania argentina 11

Mark Clattenburg susține că FIFA ar vrea să îl trimită pe Maurizio Mariani la finala Cupei Mondiale

Fostul mare arbitru englez Mark Clattenburg susține că are informații potrivit cărora FIFA ar vrea să îl trimită la marea finală a Cupei Mondiale pe italianul Maurizio Mariani (44 de ani).

Clattenburg, care a arbitrat finala EURO 2016 sau finala Champions League din același an, a spus că ar fi o mare greșeală din partea FIFA să trimită din nou un italian la finala Cupei Mondiale. În 2014, la Germania - Argentina 1-0, duelul a fost condus de Nicola Rizzoli.

"Aud din nou că ar putea fi un arbitru italian. Infantino este italian (n.r - născut în Elveția, dar are și cetățenie italiană), Collina este italian. O mare parte din puterea din arbitraj și din lumea fotbalului este italiană.

FIFA trebuie să mențină mulțumite toate cele șase confederații, iar dacă ne uităm în urmă, în 2010 finala a fost arbitrată de un englez, în 2014 de un italian, în 2018 de un argentinian, iar în 2022 de un polonez. Dacă mergem din nou pe varianta unui italian, înseamnă că nu mai există alți arbitri în afară de cei italieni?

Dacă și anul acesta un arbitru italian va primi din nou această oportunitate, având în vedere tot ce s-a întâmplat cu FIFA la acest turneu, pentru mine ar fi o mare surpriză.

Ar supăra foarte multă lume dacă am avea din nou un arbitru italian. Nu spun că un arbitru italian nu ar merita această delegare, dar există foarte mulți arbitri talentați care ar putea conduce acel meci", a spus Clattenburg, citat de Football Italia.

Maurizio Mariani are 44 de ani și se află pe lista FIFA din 2019. În sezonul trecut a fost trimis de UEFA la finala Conference League dintre Crystal Palace și Rayo Vallecano, scor 1-0.

La această ediție a Cupei Mondiale, Mariani are până acum trei delegări: două în faza grupelor (Arabia Saudită - Uruguay 1-1, Columbia - RD Congo 1-0) și una în 16-imi (Brazilia - Japonia 2-1).

Mariani vine după un sezon în care a fost o prezență constantă în Champions League, cu 7 meciuri arbitrate. De asemenea, a fost trimis și la meciul din barajul pentru Mondial dintre Cehia și Danemarca.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!