Selecţionerul naţionalei de fotbal a Curacao, veteranul Dick Advocaat, a anunţat luni lotul de 26 de jucători pentru Cupa Mondială 2026, fără a face modificări faţă de lista pentru meciurile amicale din martie, el optând pentru stabilitate la o săptămână după ce a revenit în funcţie, scrie Reuters.
Echipa va fi condusă de Leandro Bacuna, în vârstă de 34 de ani, şi include jucători de la cluburi din 10 ţări diferite, deşi aproape jumătate din lot provine de la formaţii olandeze.
Curacao este o ţară autonomă în cadrul Regatului Ţărilor de Jos, cu o populaţie de puţin peste 150.000 de locuitori şi o suprafaţă de 171 de mile pătrate, iar jucătorii săi sunt toţi cetăţeni olandezi.
Doar Tahith Chong, ex-Manchester United, s-a născut în Curacao
Toţi jucătorii, cu excepţia fostului atacant al echipei Manchester United, Tahith Chong, s-au născut în Olanda, în timp ce Chong, în vârstă de 26 de ani, fost internaţional olandez de tineret, s-a născut în Willemstad, capitala Curacao.
Portarul titular Eloy Room, care joacă acum în a doua divizie a fotbalului profesionist din Statele Unite, este cel mai în vârstă membru al lotului, la 37 de ani, Arjany Martha fiind printre cei mai tineri, la 22 de ani. Martha, o fostă speranţă a lui Ajax Amsterdam, a retrogradat în acest sezon din League One cu Rotherham United.
Curacao îşi va face debutul la Cupa Mondială, Advocaat, în vârstă de 78 de ani, devenind cel mai în vârstă selecţioner din istoria competiţiei.
După ce a obţinut calificarea surprinzătoare a Curacao în noiembrie, Advocaat a demisionat din funcţia de selecţioner în februarie, deoarece fiica sa era grav bolnavă. Dar el a fost reangajat săptămâna trecută, după ce succesorul său, Fred Rutten, a demisionat din cauza unor presupuse presiuni din partea jucătorilor.
Curacao, în grupă cu Germania, Ecuador și Coasta de Fildeș
Naţiunea caraibiană se află în Grupa E la Cupa Mondială, unde va întâlni Germania la Houston pe 14 iunie, apoi Ecuador la Kansas City pe 20 iunie şi Cote d'Ivoire la Philadelphia pe 25 iunie.
Înainte de turneul final, Curacao va juca amicale împotriva Scoţiei, la Glasgow, pe 30 mai, şi împotriva Arubei, la Willemstad, pe 6 iunie.
Lotul Curacao pentru Campionatul Mondial din 2026
Portari:
Tyrick Bodak (Telstar/Olanda), Trevor Doornbusch (VVV Venlo/Olanda), Eloy Room (Miami FC/SUA);
Fundaşi:
Riechedly Bazoer (Konyaspor/Turcia), Joshua Brenet (Kayserispor/Turcia), Sherel Floranus (PEC Zwolle/Olanda), Deveron Fonville (NEC Nijmegen/Olanda), Jurien Gaari (Abha/Arabia Saudită), Armando Obispo (PSV Eindhoven/Olanda), Shurandy Sambo (Sparta Rotterdam/Olanda), Roshon van Eijma (RKC Waalwijk/Olanda);
Mijlocaşi:
Juninho Bacuna (FC Volendam/Olanda), Leandro Bacuna (Igdir/Turcia), Livano Comenencia (FC Zurich/Elveţia), Kevin Felida (Den Bosch/Olanda), Arjany Martha (Rotherham United/Anglia), Tyrese Noslin (Telstar/Olanda), Godfried Roemeratoe (RKC Waalwijk/Olanda);
Atacanţi:
Jeremy Antonisse (Kifisia/Grecia), Tahith Chong (Sheffield United/Anglia), Kenji Gorre (Maccabi Haifa/Israel), Sontje Hansen (Middlesbrough/Anglia), Gervane Kastaneer (Terengganu/Malaysia), Brandley Kuwas (FC Volendam/Olanda), Juergen Locadia (Miami FC/SUA), Jearl Margaritha (Beveren/Belgia). Info: Agerpres