Cosmin Olăroiu (56 de ani) a știut, de când a fost numit selecționer al Emiratelor în luna mai, că va avea o „misiune imposibilă“ la cârma acestei reprezentative. 

Explicațiile sunt multiple. Unele țin de tradiția fotbalistică a țării, altele de ce s-a întâmplat până la numirea lui Oli în funcție. Românul a fost alegerea federației din dorința obținerii calificării la Mondialul din 2026. Doar că s-a ajuns la această numire, abia după ce portughezul Paulo Bento compromisese calificarea directă, în mare măsură, stând pe bancă în opt din primele zece partide din grupa A.

Preluând o națională cu șanse mult reduse deja, Oli n-a putut face minuni, la ultimele partide din grupă, în luna iunie. Apoi, luna trecută, naționala Emiratelor a „murit“ pe mâna „groparului“ care a comis-o grav într-un moment decisiv.

După aceste rateuri, pentru Olăroiu și naționala Emiratelor urmează a treia „minge de meci“. De această dată, ultima! 

Arabii anunță: Emirate – Irak, sold-out!

În acest moment, doar două naționale asiatice mai păstrează șanse de calificare, la CM 2026. Vorbim despre Emirate și Irak, echipele care s-au clasat pe locurile 2 în grupele din faza anterioară. Cele două reprezentative se vor duela, pe 13 și 18 noiembrie, învingătoarea urmând să avanseze la barajele intercontinentale de calificare, în martie 2026. Acolo, se vor acorda ultimele două bilete pentru turneul final.

În acest context, există un interes uriaș, în jurul meciului Emirate – Irak de joi (ora 18:00), de la Abu-Dhabi. Iar presa arabă tocmai a anunțat că toate cele 36,186 de bilete au fost vândute! E o situație fără precedent, în ultimii mulți ani, pentru un meci de pe teren propriu al naționalei Emiratelor.

Oli muncește în spatele ușilor închise

În tentativa de a pregăti naționala la modul optim, Olăroiu a început un cantonament, la Dubai, de pe 4 noiembrie. Echipa a efectuat antrenamentele, în spatele ușilor închise, pe stadionul „Al-Maktoum“. Ultima parte a pregătirilor va fi efectuată, la Abu-Dhabi, unde se va juca meciul de joi cu naționala Irak-ului.

După această partidă tur, într-o atmosferă incendiară, și returul va fi sufocant. Pentru că irakienii au ales orașul Basra, cu un stadion de 65,227 de locuri, într-o încercare de a valorifica la maxim avantajul terenului propriu.

În toată istoria ei, naționala Emiratelor a fost la un singur Mondial, cel din 1990, în Italia. Și naționala Irakului are tot o calificare, în 1986, la Mexic.