Andrei Nicolescu, președintele clubului bucureștean, a anunțat că Dinamo a ajuns la un acord cu George Pușcaș, fostul titular din atacul echipei naționale și a mai rămas doar ca fotbalistul să semneze.
Florin Prunea: ”Dacă se face Pușcaș la Dinamo, este un transfer de top!”
Pușcaș este liber de contract din toamnă, de când s-a despărțit de FK Bodrum, însă foștii mari fotbaliști Florin Prunea și Ilie Dumitrescu susțin că transferul lui Pușcaș la Dinamo ar fi mutarea anului în Superliga Românei.
Florin Prunea este convins că George Pușcaș se poate dovedi a fi un transfer de top pentru Dinamo, chiar dacă atacantul nu a mai evoluat de la finalul sezonului trecut.
Ultimul meci oficial în care George Pușcaș și-a făcut apariția a fost un Bodrum – Beșiktaș, scor 0-4, în care atacantul a intrat pe parcurs. Chiar dacă nu va fi în cea mai bună formă având în vedere perioada îndelungată petrecută în afara terenului, Prunea este sigur că Pușcaș poate profita de pauzele competiționale și poate ajunge rapid la nivelul echipei.
”Acum știm de ce nu a venit încă semnătura. Dacă era în regulă din punct de vedere fizic... Probabil din cauza asta. Dacă el s-a antrenat în cadru organizat în toată perioada asta.. probabil că ei au toate informațiile și mă gândesc că el vorbind cu Kopic..
Bun, te-ai accidentat, dar dacă ai fost în cadru organizat este important. Dacă nu, sigur că îți asumi un risc, dar mai vine o întrerupere de echipă națională. Este un jucător care poate ajuta Dinamo. Dacă se face, este un transfer foarte bun, un transfer de top”, a spus Florin Prunea la Digi Sport.
Ilie Dumitrescu: ”Pușcaș la Dinamo e o investiție pe termen lung!”
De altfel, Ilie Dumitrescu susține că George Pușcaș o poate ajuta pe Dinamo și cu experiența sa și, chiar dacă atacantul nu va reuși să se impună la echipa din ”Ștefan cel Mare” în acest sezon, o poate face în următoarea stagiune.
”E un jucător cu mare experiență. Va crește în următoarea perioadă, nu trebuie să fie sută la sută. Se va antrena, se va lucra cu el individual, e clar că va crește. E un 9, e un pivot, e marcator. E o investiție pe termen lung”, a adăugat și Ilie Dumitrescu.