FOTO N-au mai așteptat trofeul: ce au făcut jucătorii lui Arsenal, după ce au câștigat titlul în Premier League

N-au mai așteptat trofeul: ce au făcut jucătorii lui Arsenal, după ce au câștigat titlul în Premier League Premier League

Arsenal este noua campioană din Premier League, după ce Manchester City s-a încurcat pe terenul celor de la Bournemouth, scor 1-1, astfel că nu mai poate recupera distanța de patru puncte, cu o etapă înainte de finalul sezonului.

Eli Junior Kroupi a fost cel care a deschis scorul pentru Bournemouth în minutul 39, iar gazdele au menținut avantajul până aproape de finalul partidei. Manchester City a egalat târziu, prin golgheterul Erling Haaland, abia în minutul 90+5, iar titlul merge după 22 de ani în vitrina lui Arsenal.

Ce au făcut jucătorii lui Arsenal după ce au câștigat titlul în Premier League

Jucătorii lui Arsenal au urmărit cu sufletul la gură meciul, iar bucuria a fost pe măsură la final. Câțiva au și postat reacții scurte pe rețelele de socializare, iar apoi a urmat, inevitabil, o poză de grup.

În așteptarea trofeului, care va fi înmânat după ultima etapă din Premier League, cei de la Arsenal s-au pozat cu unul de... carton.

Astfel, meciul din ultima etapă din Premier Legaue, cu Crystal Palace, nu va conta în economia clasamentului final, dar va marca un moment istoric: Arsenal va primi trofeul de campioană, iar totul poate fi urmărit duminică, de la ora 18:00, LIVE pe VOYO.

După ce a câștigat Premier League după o pauză de 22 de ani, Arsenal mai are o miză importantă pentru acest final de sezon. Va juca finala Champions League în compania celor de la PSG, la Budapesta, pe 30 mai.

Mikel Arteta, șapte ani la Arsenal

”Instalat” în 2019, Mikel Arteta (44 de ani) a primit încredere din partea conducerii lui Arsenal chiar și într-o perioadă în care rezultatele lipseau cu desăvârșire, în ciuda investițiilor masive. Premier League este al patrulea trofeu al antrenorului spaniol pe banca echipei de pe Emirates, după FA Cup din sezonul 2019-2020 și două Supercupe ale Angliei, 2020-2021 și 2023-2024.

  • Până acum, Arteta a bifat 350 de partide pe banca lui Arsenal, reușind să câștige 216 dintre acestea. 60 s-au încheiat la egalitate, iar 74 au fost înfrângeri.
  • Înainte de a prelua Arsenal, spaniolul a fost, timp de trei ani, secundul lui Pep Guardiola la Manchester City, între 2016 și 2019.
Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!