După ce l-a concediat pe Ruben Amorim săptămâna trecută, United a optat pentru un antrenor interimar până la sfârșitul sezonului, iar pe listă s-au aflat Darren Fletcher, Ole Gunnar Solskjaer și Carrick, însă clubul din Manchester a optat pentru acesta din urmă.
Odată cu sosirea iminentă a fostului mijlocaș al echipei, care a ocupat deja funcția de antrenor interimar după demiterea lui Solskjaer în 2021, Rooney s-a poziționat ca unul dintre potențialii secunzi ai englezului.
'Bineînțeles că aș accepta, fără ezitare', a declarat Rooney pentru BBC. 'Nu cerșesc postul respectiv, dar dacă mi s-ar oferi, l-aș accepta. Cel mai important lucru acum este să angajăm un antrenor', a adăugat fostul internațional englez.
De la plecarea lui Amorim, United a remizat cu Leeds United și a fost eliminată din Cupa Angliei de Brighton, cu Darren Fletcher pe bancă.
'Fie că e vorba de Michael, Fletcher, John O'Shea sau oricine altcineva, trebuie să fie oameni care cunosc clubul. Să avem oameni care cunosc clubul, cărora le pasă de el și care știu ce înseamnă să fii jucător al lui Manchester United. Asta e tot ce trebuie', a adăugat Rooney.
AGERPRES