Presa din Spania scrie că FC Barcelona vrea să facă o mutare surprinzătoare în această vară. Fundașul stânga Jorge Salinas (19 ani), legitimat la Racing Santander, a intrat în vizorul catalanilor.
FC Barcelona ar putea plăti 10 milioane € pentru Jorge Salinas
Deși joacă în liga secundă, Jorge Salinas este considerat un jucător spaniol de mare perspectivă. El a crescut în academia lui Racing, iar pentru echipa de seniori are la activ 37 de apariții.
Cu toate acestea, Mundo Deportivo scrie că Salinas se află pe lista Barcelona. Acesta a impresionat în duelul dintre Racing și FC Barcelona din Cupa Regelui, iar acum ar putea primi o șansă pe Camp Nou.
Și alte echipe mari ale Europei au pus ochii pe Salinas. PSG ar fi pus la bătaie cinci milioane de euro pentru transferul său, dar clauza de reziliere a fundașului se ridică la 10 milioane de euro.
Potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt, Jorge Salinas are o cotă de piață de cinci milioane de euro.
Numele acestuia provoacă de multe ori reacții amuzante în Spania. Asta pentru că Jorge Salinas este și numele unui celebru actor mexican din telenovele difuzate în America Latină. În trecut, artistul a primit inclusiv premiul pentru cel mai bun actor în cadrul acestor producții.