Clubul englez de fotbal West Ham United a anunțat transferul extremei Adama Traore de la Fulham, informează DPA.
Jucătorul în vârstă de 30 de ani, transferat pentru o sumă estimată la 2 milioane de lire sterline, va juca din nou sub comanda lui Nuno Espirito Santo, care i-a fost antrenor la Wolverhampton Wanderers.
Gata, Adama Traore a semnat: „Sunt foarte fericit!”
'Sunt atât de fericit să fiu aici, atât de fericit să ajut echipa cât pot de mult și să-mi arăt calitatea. Văd echipa West Ham de mult timp. Este un club imens, cu o bază de fani imensă', a declarat Traore pentru site-ul grupării londoneze.
Nuno consideră că Traore va oferi echipei sale 'mai multe opțiuni în compartimentul ofensiv' în lupta pentru rămânerea în Premier League.
'De asemenea, este motivat să lupte pentru noi și gata să aducă energie, angajament și determinare în provocarea noastră', a spus Nuno.
West Ham ocupă locul 18 în clasamentul din Premier League înaintea etapei #24 cu 20 de puncte. Cinci victorii, cinci remize și 13 rezultate negative au înregistrat ”ciocănarii” până acum.
- Premier League se vede pe VOYO! Eșalonul de elită al Angliei este VOYO EXCLUSIV până la finalul stagiunii 2027/28