Londonezii ocupă locul 18 în Premier League, cu doar cinci etape înainte de final, poziție care duce direct în Championship.
Fără victorie în 2026 și cu o serie de 15 meciuri consecutive fără succes, Spurs sunt într-o situație limită.
Diferența față de primul loc salvator, ocupat de West Ham, este de doar două puncte, dar forma echipei ridică mari semne de întrebare.
Ce șanse are, de fapt, Tottenham să retrogradeze
„Putem câștiga toate cele cinci meciuri rămase”, a spus noul antrenor Roberto De Zerbi recent. Un scenariu ce pare, la prima vedere, aproape imposibil. Potrivit analizelor OPTA, șansele ca Tottenham să câștige toate cele cinci partide sunt de doar 0,23%.
Realitatea este, totuși, ceva mai nuanțată. Trei victorii ar putea fi suficiente pentru salvare, pragul de 40 de puncte fiind, de obicei, decisiv. Tottenham are acum 31 de puncte, iar un final bun de sezon ar putea schimba totul.
Tottenham, noua Swansea?
Există și precedent. Swansea City a reușit o salvare miraculoasă în 2017, după ce a câștigat patru din ultimele cinci meciuri. Totuși, forma actuală a lui Tottenham face ca un astfel de scenariu să pară greu de realizat.
În sezonul menționat mai sus, Swansea se afla pe locul 18 după 33 de meciuri, la două puncte distanță de zona „verde”. „Lebedele” au jucat atunci împotriva echipelor care se aflau, la momentul respectiv, pe locurile cinci, șapte, opt, 11 și 20 în clasamentul Premier League. Au câștigat patru meciuri și au remizat unul dintre acestea, terminând departe de zona de retrogradare.
Rezultatele au fost următoarele:
- Swansea - Stoke City 2-0 (22 aprilie 2017)
- Manchester United - Swansea 1-1 (30 aprilie 2017)
- Swansea - Everton 1-0 (6 mai 2022)
- Sunderland - Swansea 0-2 (13 mai 2022)
- Swansea - West Bromwich Albion 2-1 (21 mai 2022)
Revenind la Tottenham, programul oferă totuși o șansă. Următorul meci este contra lui Wolverhampton, ultima clasată și deja retrogradată. Partida se joacă sâmbătă, 25 aprilie, de la ora 17:00, în direct pe VOYO și în format LIVE VIDEO pe Sport.ro.
„Albii” vor încheia sezonul cu partide împotriva formațiilor Aston Villa (locul 4*), Leeds (locul 15*), Chelsea (locul 6*) și Everton (locul 10*).
* - poziția ocupată de formația respectivă este cea de la momentul redactării acestui articol.