VIDEO Din Liga 5 în Premier League într-un deceniu! Știm și ultima promovată, după un thriller decis la loviturile de departajare

luton town Coventry City Jordan Clark promovare Rob Edwards Anglia
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 28 Mai 2023, 08:29
Data actualizarii: Duminica 28 Mai 2023, 08:31

Luton Town a revenit în prima ligă engleză după 1-1, 6-5 d.l.d. cu Coventry City.

După Burnley și Sheffield United, sâmbătă am aflat și a treia promovată în Premier League, Luton Town.

”The Hatters” au trecut de Coventry City în finala play-off-ului din Championship, 1-1 și 6-5 la loviturile de departajare.

Jordan Clark (23) a deschis scorul pentru Luton, Gustavo Hamer a egalat pentru Coventry (66), iar ratarea lui Fankaty Dabo de la loviturile de departajare a trimis-o pe echpa antrenată de Rob Edwards în Premier League.

Luton Town, club înființat în 1885

Performanța lui Luton este una fantastică, având în vedere că echipa juca în urmă cu un deceniu în liga 5 din Insulă!

Este pentru prima dată în istorie când un club revine în Premier League din ”non-League” (fotbalul amator englez).

Luton Town este înființat în 1885 și a jucat ultima dată în prima divizie în sezonul 1991-1992.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!