OFICIAL Bombă în Premier League: Arne Slot a fost demis! Cine îi ia locul la Liverpool

Bombă în Premier League: Arne Slot a fost demis! Cine îi ia locul la Liverpool Premier League

Arne Slot (47 de ani) nu va mai fi managerul lui Liverpool. Olandezul pleacă de la echipă după două sezoane complet diferite.

Arne Slot, demis de la Liverpool

În ciuda informațiilor apărute în ultimele săptămâni, potrivit cărora Arne Slot ar beneficia de sprijinul conducerii lui Liverpool, olandezul se va despărți, până la urmă, de gruparea de pe Anfield Road.

Slot va fi demis de la Liverpool, anunță jurnalistul Fabrizio Romano, sâmbătă după-amiază. Decizia vine la capătul unui sezon modest, încheiat fără trofeu și doar cu un loc 5 în Premier League.

Numit succesor al lui Jurgen Klopp în 2024, Arne Slot a avut un prim sezon excelent, reușind să câștige titlul în Premier League. "Cormoranii" s-au prăbușit însă în a doua stagiune cu managerul olandez pe bancă.

La finalul acestui sezon, și doi jucători emblematici de la Liverpool și-au anunțat plecarea: extrema Mohamed Salah (33 de ani) și fundașul stânga Andy Robertson (32 de ani). De asemenea, fundașul francez Ibrahima Konate (27 de ani) ar urma să părăsească și el clubul în această vară, la încheierea contractului.

Liverpool a confirmat despărțirea de Arne Slot, anunțând că acum lucrează la numirea unui succesor.

"Arne Slot pleacă de la Liverpool cu un titlu în Premier League și cu profundă recunoștință și apreciere din partea noastră", a transmis Liverpool.

Andoni Iraola, favorit să preia Liverpool

Sursa citată notează că favorit cert pentru înlocuirea lui Arne Slot este acum Andoni Iraola (43 de ani). Tehnicianul spaniol s-a despărțit în această vară de Bournemouth, iar în ultimele zile s-a scris și despre interesul lui AC Milan pentru serviciile sale.

Iraola, care și-a început cariera de antrenor la AEK Larnaca, cu Elias Charalambous secund, a mai antrenat la CD Mirandes și Rayo Vallecano. Ultimele trei sezoane le-a petrecut în Premier League, pe banca lui Bournemouth.

Andoni Iraola a scris istorie în acest sezon, după ce a încheiat cu Bournemouth pe locul 6, calificând echipa în premieră în Europa League.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!