VIDEO „Un pic de retard mintal, asta am avut!” Fokina a pierdut la Wimbledon fără să poată juca mingea de meci: cum a fost posibil

Alejandro Davidovich Fokina Jiri Vesely Tenis ATP Wimbledon 2022 Tenis
Marcu Czentye
Data publicarii: Joi 30 Iunie 2022, 10:45
Data actualizarii: Joi 30 Iunie 2022, 10:46

Alejandro Davidovich Fokina a fost penalizat cu pierderea unui punct exact în momentul în care adversarul său avea minge de meci, după un gest nesportiv care putea fi evitat. 

Pățanie nemaivăzută la Wimbledon: tenismenul spaniol Alejandro Davidovich Fokina (37 ATP) nu a mai avut șansa de a juca ultimul punct al meciului pierdut cu Jiri Vesely, întrucât a fost penalizat cu un punct, pentru comportament nesportiv, tocmai la minge de meci.

Ibericul s-a făcut vinovat de limbaj obscen în prima parte a meciului și nu s-a gândit că ar putea fi penalizat suplimentar, în cazul în care noua infracțiune va fi diferită. Fokina a lovit o minge în tribunele terenului, iar arbitrul l-a pedepsit imediat, la scorul de 9-7 în super tiebreak-ul setului decisiv. 

Alejandro Davidovich Fokina, penalizat cu un punct tocmai la minge de meci 

Partida s-a încheiat după 3 ore și 56 de minute, dar fără ca mingea de meci să se dispute. Evenimentul l-a lăsat perplex pe Davidovich Fokina, care a rămas pe banca de odihnă minute în șir, după încheierea bruscă și seacă a meciului, finalizat 6-3, 5-7, 6-7 (2), 6-3, 7-6 (10-7), în favoarea cehului Jiri Vesely (68 ATP). 

„Am avut un pic de retard mintal, dar asta e, înveți din astfel de lucruri. O să încerc să mă asigur că nu se va mai întâmpla. Regulile sunt scrise, iar dacă am comis o greșeală, trebuie să mi-o asum,” a declarat Alejandro Davidovich Fokina, înainte de a părăsi Londra, notează Punto de break

În primul tur, Davidovich Fokina îl învinsese pe fostul semifinalist, Hubert Hurkacz, dar nu fără un scenariu nebunesc, similar. Spaniolul a câștigat în cinci seturi, nu înainte de a avea trei mingi de meci pe propria servă, la scorul de 2-0 la seturi. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!