Cosmin Olăroiu (57 de ani) e genul de antrenor care garantează calitatea muncii, fără să fi pretins vreodată că deține o „baghetă magică“. Și, totuși, de-a lungul anilor, echipele sale au fost „abonate“ la trofee.

2,4 milioane de euro pentru Olăroiu: „Zece ani am așteptat asta!“

La Al-Jazira, această poveste de succes pare că se va repeta pentru Oli. După un start dezamăgitor, 1-4 cu Al-Ittihad Jeddah (Arabia Saudită) în play-off-ul Champions League Elite, tehnicianul român a reușit o serie impresionantă. Pentru că, între timp, acel eșec cu formația saudită a rămas singurul din acest sezon pentru Al-Jazira. De atunci, de pe 11 august, gruparea din Abu-Dhabi a înregistrat șase victorii și trei remize.

Cu acest bilanț, Al-Jazira e lider în campionat și pe patru în Cupa Ligii, la doar două „lungimi“ de locul 1. Și echipa lui Oli tocmai și-a aflat traseul din Cupa Președintelui, cea mai importantă întrecere KO din Emirate. În această competiție, Al-Jazira va intra pe tablou direct în optimi. Ceea ce înseamnă că are de câștigat patru meciuri, pentru a ajunge la trofeul care asigură aproximativ 2,4 milioane de euro din partea autorităților locale. De remarcat că nu federația plătește această sumă. De obicei, conducătorii orașului, de unde provine formația câștigătoare, oferă un astfel de premiu, în semn de recunoștință pentru eforturile jucătorilor și staffului tehnic.

Olăroiu, cu zâmbetul pe buze: „Zece ani am așteptat să câștig Cupa Președintelui“

Revenind la Cosmin Olăroiu, el a fost prezent la tragerea la sorți în urma căreia Al-Jazira și-a aflat prima adversară din Cupa Președintelui. Vorbim despre Ajman, ocupanta locului 5 în campionat. Chiar dacă echipa sa e favorită, la prima vedere, tehnicianul român a ținut să sublinieze că, în meciurile de cupă, presiunea e pe formația cotată cu prima șansă.

„Meciurile eliminatorii sunt dificile, pentru că vorbim despre o singură partidă. De aceea, uneori, apare frica eliminării printre jucători. Dar nu trebuie să ne gândim la asta. Trebuie să avem o gândire pozitivă, să fim pregătiți din punct de vedere mental pentru fiecare competiție în care participăm. La Al-Jazira, trebuie să trecem peste obstacolele pe care le întâlnim, indiferent că vorbim despre Champions League, campionat, Cupa Ligii sau Cupa Președintelui. Dar, după cum știți, Cupa Președintelui e cea pe care o vor toți. Inclusiv eu am așteptat o lungă perioadă până am câștigat-o, aproape zece ani“, a spus Oli cu zâmbetul pe buze.

Olăroiu, record în Emirate: 16 trofee

Tehnicianul român a făcut referire la faptul că, după sosirea sa în Emirate, în 2011, el a „confiscat“ titlul, câștigând campionatul în trei sezoane succesive cu Al-Ain (2011-2012, 2012-2013) și Al-Ahli Dubai / Shabab Al-Ahli (2013-2014). Ca să cucerească trofeul President’s Cup însă, Oli a fost nevoit să aștepte până în sezonul 2021-2022, când a triumfat aici cu Sharjah. Și în sezonul următor, 2022-2023, President's Cup a ajuns la Sharjah, tot cu Olăroiu pe bancă.

De amintit că românul Cosmin Olăroiu e cel mai de succes antrenor din istoria fotbalului din Emirate. Din 2011 până acum, Oli și-a trecut în palmares 16 trofee cu Al-Ain, Al-Ahli Dubai / Shabab Al-Ahli și Sharjah.