„Nu fac decât să ridice și mai multe suspiciuni.” Ce a putut scrie China ca reacție oficială după dispariția lui Peng

Shuai Peng Shuai Peng disparitie Steve Simon Tenis WTA Tenis
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 18 Noiembrie 2021, 09:23
Data actualizarii: Joi 18 Noiembrie 2021, 09:30

China a publicat prima reacție oficială după dispariția fostei lidere WTA, Shuai Peng. 

Sunt zece zile de când Shuai Peng nu a mai fost văzută de apropiați, iar scandalul întreținut de tăcerea autorităților din China continuă să ia amploare. Pe Twitter, numeroase voci din lumea WTA și-au pus ca imagine de profil o poză cu Shuai Peng, postându-și îngrijorările însoțite de hashtag-ul #WhereIsPengShuai, cu toții întrebându-se unde este fosta lideră mondială

Săptămâna trecută, Shuai Peng - fost lider WTA în proba de dublu și număr 14 WTA în proba de simplu - posta pe Weibo, rețeaua de socializare cel mai frecvent utilizată în China un text prin care îl acuza pe Zhang Gaoli, fost vice-premier al țării de viol. Postarea a fost ștearsă după circa 20 de minute, dar nimeni dintre apropiații jucătoarei nu a văzut-o din acel moment. 

CGTN Europe, o publicație finanțată de statul chinez a publicat o reacție pretinsă oficială, în care Shuai Peng i-ar asigura pe fanii tenisului că este în siguranță. Directorul WTA, Steve Simon nu crede că Shuai Peng însăși a scris acel mesaj, iar reacția chinezilor nu face decât să ridice și mai multe suspiciuni.

Reacția halucinantă a Chinei după dispariția fostei lidere WTA, Shuai Peng


„Bună ziua tuturor, sunt Shuai Peng.

În legătură cu știrile care au fost publicate pe site-ul oficial WTA, conținutul lor nu a fost confirmat sau verificat de mine și a fost publicat fără consimțământul meu. Știrea care include o acuzație de abuz sexual nu e adevărată. Nu am dispărut și nu sunt în pericol. În tot acest timp, m-am odihnit acasă și totul e în regulă. Vă mulțumesc pentru grija voastră. 

Dacă WTA publică mai multe știri despre mine, vă rog să le verificați cu mine înainte și să le publicați doar cu consimțământul meu. Ca jucătoare profesionistă de tenis, vă mulțumesc tuturor pentru companie și respect. Sper să pot promova tenisul chinez, dacă voi avea șansa în viitor. Sper ca tenisul chinez să devină din ce în ce mai bun,” a raportat CGTN declarația pe care i-au atribuit-o chinezoaicei Shuai Peng. 

„Declarația publicată azi de presa statului chinez în legătură cu Shuai Peng nu face decât să ridice și mai multe suspiciuni cu privire la siguranța sa. Mi-e greu să cred că Shuai Peng chiar a scris email-ul pe care l-am primit sau că ar crede ceea ce i se atribuie în acest mesaj. Shuai Peng a arătat un curaj incredibil, descriind acuzația de abuz sexual lansată împotriva unui fost politician de vârf în guvernul chinez. WTA și restul lumii au nevoie de dovezi independente și verificabile care să ateste că ea e în siguranță. Am încercat de nenumărate ori să o contactez, fără reușită. 

Shuai Peng trebuie lăsată să vorbească liber, fără constrângeri sau intimidări, din orice parte. Acuzația de abuz sexual trebuie respectată, investigată cu transparență totală și fără cenzură. Vocile femeilor trebuie să fie auzite și respectate, nu cenzurate sau dictate,” a fost răspunsul directorului WTA, Steve Simon.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!