„Pre-sezonul? În parc, pe terenul public de lângă casă.” Lecție de modestie predată de finalista Australian Open, Danielle Collins

Danielle Collins Australian Open 2022 Ashleigh Barty Danielle Collins finala Australian Open 2022 Danielle Collins finala Australian Open Tenis
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 28 Ianuarie 2022, 13:12
Data actualizarii: Vineri 28 Ianuarie 2022, 13:14

Danielle Collins și-a efectuat pregătirile din extra-sezon acasă, în St. Petersburg, Florida. 

La 28 de ani, Danielle Collins (30 WTA) a acces în prima sa finală de Grand Slam și a surprins, dezvăluind locul în care s-a antrenat pentru începerea acestui sezon. 

Sportiva din Florida a relatat că s-a antrenat pentru Openul Australian în parc, pe un teren public din apropierea casei sale din orașul St. Petersburg, Florida. 

Danielle Collins s-a antrenat pentru Australian Open pe un teren de tenis public, din apropierea casei

„În pre-sezon asta am făcut: am jucat tenis în parc, pe terenul public din apropierea casei mele. În cele mai multe zile, mergeam cu iubitul meu pe teren și jucam împotriva lansatorului de mingi. Varietatea oferită de lansator a ajutat mult, la fel ca jocul din parc, în fața a fel și fel de adversari.

Îmi place să joc în parc, pe terenurile publice, e un lucru care îmi aduce o stare de liniște. Îmi amintesc o dată la Fed Cup când încercam să mă gândesc la jocul în parc, pentru a mă liniști. Va trebui să mă gândesc mult la jocul din parc în finala cu Ash,” a declarat Danielle Collins în conferința de presă organizată după meciul din semifinale. 

Sâmbătă-dimineața, începând cu ora 10:30, Ashleigh Barty va primi replica Daniellei Collins, într-o zi specială care poate consemna un succes istoric pentru tenisul australian. 80% din capacitatea Arenei Rod Laver va fi ocupată, în probabilul caz în care toate biletele vor fi vândute. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!