Sorana Cîrstea (36 de ani, 17 WTA) a fost depășită în două seturi de Sara Bejlek (20 de ani, 32 WTA), în optimile de finală ale competiției WTA 500 de la Ningbo, China.
Una dintre promițătoarele jucătoare ale noii generații din Cehia s-a impus în două seturi, 7-6 (3), 6-4, după 120 de minute de joc.
Sorana Cîrstea, o zi mai slabă, în game-urile jucate pe propria servă
Tenacea stângace a reușit câte două break-uri per set, împotriva Soranei Cîrstea, și a fost mai lucidă atât în tiebreak-ul manșei întâi, cât și în setul secund, când a fructificat prima minge de meci procurată.
În ciuda înfrângerii, Sorana Cîrstea urcă un loc în clasamentul WTA actualizat, până pe a 16-a poziție a ierarhiei mondiale, pe care ar putea-o păstra pentru actualizarea săptămânală, dacă va beneficia de un joc pozitiv al rezultatelor.
Cea mai înaltă clasare a Soranei Cîrstea rămâne locul 15, ocupat în luna septembrie, o performanță care poate fi egalată sau chiar întrecută, în funcție de următoarele rezultate.








































































