US Open 2025 a început prost pentru România. Pentru că prima noastră jucătoare, aflată pe tabloul principal, a și părăsit deja competiția.

Gabriela Ruse (27 de ani, 70 WTA) a fost învinsă, în minimum de seturi, 5-7, 1-6, de Daria Kasatkina (28 de ani, 18 WTA), rusoaica ajunsă să concureze sub steagul Australiei. 

Vestea bună e că mai avem două fete pe tablou, iar ele vor intra pe teren, astăzi, la US Open 2025, după următorul program:

*Jaqueline Cristian (27 de ani, 50 WTA) – Danielle Collins (SUA, 31 de ani, 61 WTA)

După ora 20.00, ora României (Eurosport)

*Sorana Cîrstea (35 de ani, 71 WTA) - Solana Sierra (Argentina, 21 de ani, 74 WTA)

După ora 23.00, ora României (Eurosport)

Sorana Cîrstea, pe val, își poate continua urcarea, la New York

Chiar dacă Jaqueline Cristian e cea mai bună „rachetă“ a României din clasamentul mondial, la ora actuală, la US Open 2025, așteptările românilor sunt mult mai mari în ceea ce o privește pe Sorana Cîrstea.

Explicația e simplă: Jaqueline traversează o formă slabă, având trei înfrângeri succesive înainte de US Open. Sorana, în schimb, e pe val, cu 9 victorii în cele 10 partide din august! Acest parcurs entuziasmant i-a și adus al treilea trofeu WTA din carieră, sâmbătă, la Cleveland.

Iar la US Open, „Sori“ are o șană imensă! Nu mai departe de acum două săptămâni, ea ocupa locul 112 mondial. După triumful de la Cleveland, Cîrstea a urcat 41 de poziții. Și ascensiunea ei poate continua! Pentru că, dacă o va învinge pe Solana Sierra, atunci Sorana va acumula 998 de puncte, total cu care va atinge locul 62 WTA, în clasamentul live, actualizat în timp real!

În ceea ce o privește pe Jaqueline Cristian, și ea poate înregistra un salt spectaculos. Dacă o va învinge pe Danielle Collins, românca va acumula 1.221 de puncte, urcând până pe 43 WTA. Adică, cea mai bună poziție ocupată în cariera ei de până acum!

Sume uriașe, la US Open 2025

Ultimul Grand Slam al anului pune la bătaie și niște sume foarte mari. Simpla prezență pe tabloul principal valorează 110.000 de dolari. Mai departe, premiile acordate vor fi următoarele:

*Turul II: 154.000 de dolari

*Turul III: 237.000 de dolari

*Optimi: 400.000 de dolari

*Sferturi: 660.000 de dolari

*Semifinale: 1.260.000 de dolari

*Finala: 2.500.000 de dolari

*Câștigarea trofeului: 5.000.000 de dolari